Intervenții RAJA în Constanța, Medgidia, Cernavodă, Mangalia, Ovidiu, Eforie, Valu lui Traian, Tuzla și Cumpăna, în urma ploilor torențiale

Duminică, 13 iunie 2021, în intervalul orar 14.00 – 23.00, județul Constanța, cu precădere zona litoralului, s-a aflat sub cod portocaliu de vreme rea cu averse torențiale înregistrând, în anumite zone, chiar și 50 – 60 l/mp, într-o perioadă foarte scurtă de timp. Ca urmare a șuvoaielor puternice care au măturat unele străzi, debitele de preluare ale sistemului de colectare a apelor pluviale au fost depășite în anumite zone.

Prin urmare, Dispeceratul RAJA a înregistrat 91 de sesizări, privind suprasolicitarea căminelor pentru colectarea apelor meteo și 22 referitoare la dislocarea capacelor, avarii la nivelul sistemului de alimentare cu energie electrică și alte situații specifice. Cele mai multe sesizări au fost primite din municipiul Constanța, dar și din Medgidia, Cernavodă, Mangalia, Ovidiu, Eforie, Valu lui Traian, Tuzla și Cumpăna.

În tot acest timp, cele 26 de echipe de intervenție ale RAJA au acționat cu autospeciale tip womă, vidanje, motopompe de mare putere și autoutilitare pentru rezolvarea tuturor solicitărilor primite în vederea repunerii în funcțiune a sistemelor operate, dar și pentru degajarea zonelor inundate în municipiul Constanța și în județ, acolo unde nu există sisteme de preluare a apelor pluviale sau de canalizare.

În zona falezei din Constanța, șuvoaiele puternice au spălat străzile din zonă de diverse materiale, nisip, pietriș, pământ și resturi vegetale, preluate de la nivelul tramei stradale. Acestea au obturat rețeaua de colectare a apelor meteorice, fiind împrăștiate de apa deversată către zona de promenadă.

„Subliniem faptul că, sistemul stradal de colectare și evacuare a apelor meteorice este proiectat conform reglementărilor tehnice în vigoare, pentru preluarea cantităților de apă calculate conform unor date standardizate, pentru ploi de intensitate, durată și frecvență medii. Nicăieri în lume, nu sunt luate în calcul la proiectare precipitațiile ce pot ajunge la un nivel de vârf”, au precizat reprezentanții societății.

De asemenea, pentru a se asigura funcționarea sistemului pluvial și de canalizare în condiții corespunzătoare, echipe din cadrul Secției Canal, desfășoară permanent lucrări de curățare și decolmatare a gurilor de scurgere-colectare a apelor meteorice și stradale, a rigolelor și a căminelor de vizitare. Aceste lucrări de întreținere se vor desfășura în continuare, cu atât mai mult cu cât, și perioada următoare se anunță bogată în precipitații.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*