Întâlnire a Asociației Producătorilor Agricoli din Dobrogea cu ministrul de resort, Adrian Oroș

Întâlnire a Asociației Producătorilor Agricoli din Dobrogea cu ministrul Adrian Oroș. FOTO APAD

Asociația Producătorilor Agricoli din Dobrogea (APAD) a participat joi, 01 aprilie, în Constanța, la o întâlnire de lucru cu ministrul Agriculturii, Adrian Oroș, fiind dezbătute subiecte de interes pentru fermierii dobrogeni, nemulțumiți față de neincluderea în bugetul anului 2021 a sumelor promise pentru despăgubirea culturilor de primăvară afectate de seceta din anul 2020 și față de alocările privind reabilitarea sistemului de irigații.

Potrivit APAD, dialogul a fost unul constructiv, bazat pe propuneri și proiecte concrete, primind confirmarea că s-a înțeles într-un final că zona Dobrogea a fost și este cea mai calamitată la nivelul României, este zona care se confruntă cu un grad mare de ariditate, cu un risc extrem de ridicat de deșertificare și tocmai de aceea are nevoie de o strategie de dezvoltare durabilă cu soluții specifice și cu alocări financiare consistente pentru amenajarea stațiilor de pompare și a canalelor de irigații.

„Am reiterat situația critică cu care se confruntă fermierii afectați de secetă, precizând încă odată importanța alocării de fonduri pentru acordarea despăgubirilor, primind confirmarea autorităților de a se implica în găsirea resurselor necesare, cu ocazia rectificărilor viitoare. Totodată am primit confirmarea extinderii zonei de viabilitate, astfel încât organizațiile de utilizatori de apă din Dobrogea să poată fi eligibili în cadrul sesiunilor de proiecte cu finanțare europeană, dar și a alocării de fonduri pentru reabilitarea sistemului de irigații prin intermediul Planului Național de Reziliență și Relansare”, au transmis reprezentanţii APAD, într-un comunicat de presă.

Astfel, urmează ca APAD să devină membru în cadrul Consiliului de Filială al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare Constanța dar și a Comisiei de Management care contribuie la elaborarea ghidurilor de finanțare, în vederea îmbunătățirii procedurii de evaluare, dar și a introducerii de criterii de eligibilitate echitabile, care să permită utilizatorilor de apă din Constanța să acceseze fonduri europene, ținându-se cont de gradul de ariditate al zonelor de proveniență a proiectelor ce se vor depune pe noua perioadă de programare 2021-2027.

Suplimentar, au fost propuse măsuri de modificare a Legii 138/2004 privind îmbunătățirile funciare, în sensul declarării sistemelor de irigații de utilitate publică și de interes național, concomitent cu debirocratizarea și simplificarea procedurilor pentru obținerea autorizațiilor de construire, urmând ca aceste subiecte să fie dezbătute atât la nivel de CSAT cât și în Camera Deputaților, unde există deja o inițiativă legislativă în dezbatere.

APAD a solicitat ministrului reglementarea condițiilor asigurărilor din domeniul agriculturii, primind confirmarea reprezentanților ministerului de a intermedia și de a realiza întâlniri periodice cu reprezentanții asiguratorilor și ai Autorității de Supraveghere Financiară, în scopul susținerii proiectelor propuse și a identificării celor mai bune soluții de reglementare.

APAD continuă să monitorizeze implementarea promisiunilor, a măsurilor și proiectelor la nivelul Dobrogei, susținând soluții concrete, aplicate specificul zonei noastre, fiind conștienți că doar irigațiile în Dobrogea, alături de măsurile complementare de combatere a eroziunii solului (împăduriri și perdele forestiere), vor asigura premisele unei agriculturi durabile în Dobrogea.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*