Închisoare pe viață pentru autorul crimei din vara anului trecut de la Corbu

Curtea de Apel și Tribunalul Constanța. FOTO Google Maps
Curtea de Apel și Tribunalul Constanța. FOTO Google Maps

Autorul crimei din comuna Corbu, petrecută în vara anului 2021 și care a îngrozit întreaga comunitate, a fost condamnat de Tribunalul Constanța la închisoare pe viață. Decizia instanței nu este însă definitivă, putând fi atacată cu apel.

Astfel, Denis Mustafa a primit mai multe condamnări, cuprinse între opt și 25 de ani de închisoare, pentru comiterea infracțiunilor de omor calificat, viol, tâlhărie și de lipsire de libertate în mod ilegal, iar magistrații au contopit aceste pedepse, în final rezultând pedeapsa cea mai grea de 25 de ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din celelalte pedepse, respectiv 15 ani de închisoare, spor ce depăşeşte cu 10 ani maximul general al pedepsei, de 30 de ani închisoare. „Prin urmare, inculpatul Mustafa Denis va executa pedeapsa detențiunii pe viață și 5 ani pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi”, se arată în sentința Tribunalului Constanța.

De asemenea, el a fost obligat la plata a 2,6 milioane de euro, daune materiale și morale către victimele sale, la care se adaugă și o treime din valoarea salariului minim pe economie pentru două dintre victimele sale, minore la această dată, până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Decizia instanței nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

La începutul lunii iulie a anului trecut, Denis Mustafa, în vârstă de 29 de ani, a intrat în locuința vecinilor săi cu scopul de a jefui. Convins că aceștia au bani în casă, după ce observase că făcuseră diverse lucrări prin curte, s-a înarmat cu un cuțit lung, tip macetă, și-a acoperit fața cu mască și cagulă și a pătruns în locuința vecinilor săi. În timp ce scotocea prin casă, el i-a trezit pe membrii familiei și a urmat o luptă între el și proprietarul locuinței, pe care l-a doborât cu câte lovituri de macetă, provocându-i leziuni grave, incompatibile cu viața. Soția acestuia, care a încercat să intervină, s-a ales și ea cu răni la mâni, după care a fost imobilizată într-o altă cameră. Ulterior, de supărare și frustrare, a violat-o pe fiica acestora, în vârstă de 20 de ani, iar apoi a fugit.

Polițiștii Secției 5 Rurală Cogealac au fost sesizați, printr-un apel la 112, de către sora minoră, în vârstă de 15 ani. Ajuns la fața locului, echipajul medical a constat din păcate decesul bărbatului, în vârstă de 41 de ani. Tânăra, de 20 de ani, victimă a infracțiunii de viol, a fost transportată la spital, pentru îngriji medicale de specialitate.

Agresorul a fost identificat în scurt timp, iar oamenii legi au efectuat o percheziție la domiciliul acestuia, găsind arma crimei, dar și mai multe obiecte pe care le luase din casa victimelor sale. El a fost audiat la sediul Poliției Năvodari, unde și-a recunoscut faptele. Anchetatorii au mai precizat că bărbatul ar fi cunoscut drept consumator de stupefiante și nu exclud ipoteza că în momentul producerii faptelor s-ar fi aflat sub influența unor droguri.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*