Încep evenimentele pentru copii în Satul de Vacanță

Parada Personajelor de Poveste
Parada Personajelor de Poveste

Asociația Litoral – Deltă Dunării va invită în fiecare joi, în perioadă 14 iulie- 4 august 2016 , la două evenimente care îi vor fascina pe cei mici și nu numai!

Satul de Vacanță Mamaia se va transformă, în fiecare joi, în tărâmul de poveste al personajelor îndrăgite de cei mici.  Teatru pentru copii, jocuri, momente muzicale, face painting, concursuri, dar și multe alte surprize le sunt pregătite celor mici și părinților.

Astfel, cei mici, veniți împreună cu familia pe litoral, vor avea privilegiul de a călători în lumea minunată și plină de culoare a poveștilor.

Spectacolul va fi completat cu momente de acrobație susținute de cei de la circul Globus, aflați și ei în Stațiunea Mamaia pentru toată perioada verii, langa Pavilionul Expozitional Constanta.

Evenimentului i se va alătura și echipa FreeWheel, care va prezența conceptul “Shake Down Mania 2016”, o invenție revoluționară și o nouă percepție asupra deplasării mobile, FreeWheel promovează mișcarea și este un must have în rândul iubitorilor de adrenalină și senzații tari, atât pentru cei mici, cât și pentru adulți.

“Aventura în Lumea Poveștilor continuă de data această cu o serie de evenimente săptămânale, care se vor desfășura în două locații foarte populate de către familii, copii și iubitori de distracție și amuzament. Dacă în Satul de Vacanță, mai exact Luna Park, vom avea piese de teatru pentru copii, animație, concursuri, și muzică latino, pe ritmurile fredonate de Lucian Colareza, în stațiunea Mamaia, cu plecare din Piațeta Cazino, va avea loc o paradă a mai multor personaje îndrăgite de cei mici, iar ca noutate pentru Stațiunea Mamaia, vom defila cu 10 păpuși gigant, având fiecare înălțimea de 3,5 m. Parada are ca scop să surprindă turiștii aflați la acea oră pe faleză de promenadă, oferindu-le amintiri de neuitat din sezonul estival 2016.

Parada va fi însoțită de o bicicletă dublă, cu patru locuri, echipată cu instalație de sunet și microfon, decorata cu baloane colorate. Proiectul este realizat cu scopul promovării stațiunii Mamaia și a Satului de Vacanță din bugetul taxei de promovare a agenților economici  Mamaia-Satul de Vacanță, conform strategiei de dezvoltare si promovare a Asociatiei Litoral – Delta Dunarii. Invităm în număr cât mai mare turiștii și constănțenii, în fiecare joi, să se alăture distracției pentru o vară de neuitat.” Declară Oana Vorniciuc, Purtător de Cuvânt Stațiunea Mamaia și Satul de Vacanță 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*