Incendiu puternic pe strada Democrației din Constanța: două case au fost afectate. FOTO ISU Constanța
Pompierii constănțeni au fost solicitați să intervină duminică, 4 decembrie, pe strada Democrației din municipiu, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, la fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Port cu șase autospeciale de stingere, autoscara și două echipaje SMURD, în ajutorul cărora a fost trimis și o ambulanță a Serviciului Județean Constanța.
„Focul a pornit de la camera centralei, care a ars în proporție de 90 la sută, plus două tone de material lemnos. Ulterior, incendiul s-a extins la o anexă gospodăreasca din vecinătate și la acoperișul casei vecine, pe o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați”, au transmis reprezentanții ISU Constanța.
O persoană a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului, dar a refuzat transportul la spital.
Incendiu puternic pe strada Democrației din Constanța: două case au fost afectate. FOTO ISU Constanța
Incendiu puternic pe strada Democrației din Constanța: două case au fost afectate. FOTO ISU Constanța
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii au semnat în data de 24 septembrie 2021, contractul de finanțare pentru […]
Reprezentanții Primăriei Constanța atrag atenția că pentru a obține ajutoarele pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie începând cu luna noiembrie, dosarele […]
Be the first to comment