Pompierii constănțeni au fost solicitați să intervină marți, 18 aprilie, pentru a lichida un incendiu ce izbucnise în bucătăria restaurantului „Pui pe jar“ de pe strada Oborului din Constanța.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, la fața locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o descarcerare, o autoscară și un echipaj de prim ajutor.
„Incendiul a fost stins de pompieri în doar câteva minute de la declanșarea intervenției. Trei persoane s-au autoevacuat. Din fericire nu s-au înregistrat victime”, au transmis sursele citate.
În incendiu a ars hota restaurantului, cauzele probabile pentru declanșarea acestuia urmând să fie stabilite.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pentru remedierea unei avarii survenită în cursul zilei de 21 septembrie la conducta principală de alimentare cu apă de pe strada Ștefan Mihăileanu, din municipiul Constanța, SC RAJA SA a fost nevoită să blocheze traficul […]
Isteria gripei aviare de acum 13 ani ar putea să ne afecteze din nou. Direcția Sanitar Veterinară a găsit pe 22 noiembrie o pasăre moartă care s-a dovedit că a fost afectată de gripa aviară. […]
Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța reamintește constănțenilor că, orice schimbare privind numărul de persoane care locuiesc într-un imobil, se efectuează în termen de 30 de zile de la data modificării intervenite. Scăderea de la plata […]
Be the first to comment