Încă un angajat al Primăriei Constanța a fost testat pozitiv pentru SARS-CoV-2

Un alt funcționar public din cadrul Primăriei municipiului Constanța a fost testat pozitiv pentru SARS-CoV-2, fiind al doilea caz înregistrat în ultimele 24 de ore în cadrul instituției.

Potrivit Primăriei Constanța, cele două persoane confirmate până în acest moment sunt internate la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța.

„Cei doi colegi nu au desfășurat în această perioadă activități cu publicul și nu au intrat în contact cu cetățenii care s-au adresat instituției”, au precizat reprezentanții Primăriei Constanța.

Direcția de Sănătate Publică desfășoară în continuare o anchetă epidemiologică la primărie, iar colegii de birou ai celor doi funcționari publici au intrat în izolare la domiciliu.

Toți angajații instituției completează zilnic, încă de la intrarea în starea de urgență, liste cu persoanele cu care au intrat în contact la o distanță mai mică de 1,5 m și pe o durată de timp mai mare de 20 de minute.

„Amintim faptul că, în scopul creșterii capacității instituționale în prevenirea și combaterea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus și pentru limitarea contactului direct între angajații Primăriei municipiului Constanța și cetățenii care apelează la serviciile noastre, primarul municipiului Constanța a dispus, încă din luna aprilie, restricționarea accesului publicului în sediile în care își desfășoară activitatea serviciile din cadrul Primăriei Municipiului Constanța și acțiuni periodice de dezinfecție a spațiilor în care își desfășoară activitatea personalul instituției”, au mai precizat sursele citate.

Accesul în sediile Primăriei municipiului Constanța se face cu respectarea tuturor normelor în vigoare: purtarea obligatorie a măștii în spațiile închise, termoscanarea și igienizarea mâinilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*