Cu ocazia dublei sărbători – Înălțarea și Ziua Eroilor, la Cumpăna au avut loc momente deosebite. A fost pomenit și Mântuitorul, dar și cei care și-au dat viața pentru patrie.
În această zi, a omagierii eroilor, au fost depus coroane de flori la cele trei monumente din comună de către primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, viceprimarul comunei Cumpăna, Neagu Florin, reprezentanţi ai Consiliului Local Cumpăna, reprezentanţi ai Parohiilor 1 și 2 Cumpăna, reprezentanţi ai Liceului Nicolae Dumitrescu şi ai Grădiniţelor din comună.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Cea de-a patra etapă a proiectului „Șah în școală”, destinat elevilor din municipiul Constanța, va fi găzduită sâmbătă, 03 decembrie, de Restaurantul Sport din Constanța. Proiectul este promovat de Asociația Județeană de Șah, în parteneriat […]
Puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu” (PM-274) s-a întors vineri, 5 iunie, din Marea Mediterană, unde a asigurat, în primul semestru al anului, conducerea grupării permanente NATO de luptă contra minelor Standing NATO […]
Un eveniment unic în lume se desfășoară în acest weekend în centrul orașului Constanța, pe bulevardul Tomis. Primăria Municipiului Constanța, în parteneriat cu Asociația Sportivă „Clubul de Karting Electric Constanța” organizează, în premieră pentru Dobrogea/Est […]
Be the first to comment