IGSU va plăti cheltuielile cu hrana și cazarea cetățenilor ucraineni, aferente lunilor ianuarie, februarie și martie

Primăria Constanța urmează să primească banii pentru decontarea cheltuielilor cu hrana și cazarea cetățenilor ucraineni, aferente lunilor ianuarie, februarie și martie

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a început de vineri, 12 mai, plata sumelor necesare decontării cheltuielilor cu hrana și cazarea cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, aferente lunilor ianuarie, februarie și martie ale anului curent.

Potrivit IGSU, sumele aferente celor trei luni vor fi repartizate integral inspectoratelor județene pentru situații de urgențe și, mai departe, fiecărei primării, până la mijlocul săptămânii viitoare, pentru a fi virate beneficiarilor. Sumele necesare intră vineri, 12 mai, în contul IGSU, după ce Ministerul Afacerilor Interne a depus în regim de urgență toate diligențele pentru majorarea bugetului IGSU, având în vedere măsurile aprobate în ședința de Guvern din data de 10 mai.

Ministerul Afacerilor Interne s-a preocupat constant să identifice surse de finanțare pentru acoperirea cheltuielilor efectuate de statul român pentru acordarea de sprijin cetățenilor proveniți din zona conflictului armat din Ucraina. Astfel, în luna mai a.c., a semnat în calitate de beneficiar, Contractul de Finanțare cu titlul ”Solidari pentru Ucraina”, care va permite compensarea unei părți din cheltuielile efectuate în continuare de statul român pentru acoperirea nevoilor de bază imediate și sprijinirea refugiaților.

Proiectul are o valoare totală de 585.307.121,49 lei și este co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa Prioritară CARE – Măsuri imediate pentru acordarea de sprijin cetățenilor proveniți din zona conflictului armat din Ucraina.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*