Iarna se întoarce pe litoral, meteorologii emițând Cod Galben

Harta meteo

Autoritatea Națională de Meteorologie a emis un Cod Galben ce afectează și județul Constanța, în perioada 23-25 martie, perioadă în care vremea se va răci accentuat în toată țara, devenind treptat deosebit de rece pentru ultima decadă a lunii martie.

Aria precipitațiilor va cuprinde cea mai mare parte a țării. La munte va ninge, în centrul, nordul și nord-estul teritoriului treptat vor predomina ninsorile, iar din a doua parte a nopții de duminică spre luni – 22 spre 23 martie, ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare și în restul țării. Se va depune strat de zăpadă, mai consistent îndeosebi în zonele de munte și în regiunile sudice – sud-vestice. Izolat vor fi posibile depuneri de polei.

În Dobrogea și în jumătatea estică a Munteniei, vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55…75 km/h. Temporar se vor semnala precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, cu depunere de strat de zăpadă, dar trecător și ploaie, favorizând formarea poleiului.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*