Gheorghe Popescu și Gheroghe Hagi. FOTO Viitorul Constanța
Președintele clubului Viitorul Constanța, Gheorghe Popescu, a fost confirmat cu COVID-19. El este asimptomatic și va aștepta un răspuns din partea autorităților pentru a vedea ce procedură va urma.
FC Viitorul Constanța anunță că, în urma unei testări Covid-19 efectuate individual de președintele clubului, Gheorghe Popescu, rezultatul a fost unul pozitiv.
“Contrar acestui rezultat, președintele clubului nostru nu prezintă niciun fel de simptome. În continuare se va aștepta un răspuns al DSP București pentru a se urma procedurile specifice în astfel de situații. Acest test a fost efectuat separat de restul echipei noastre, astfel că ne continuăm pregătirea meciului cu Universitatea Craiova în condiții normale”, a transmis Viitorul Constanța.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Președintele Farul Constanța, Gheorghe Popescu, a afirmat acest club își propune să devină neutru din punctul de vedere al emisiilor de carbon până în 2030, iar premierul Nicolae Ciucă susține că acest proiect se înscrie […]
Pe 1 Decembrie, de Ziua Națională, comuna Fântânele a dat glas respectului față de România prin cei mai mici locuitori ai săi: copiii. Ansamblul Folcloric al comunei a uluit întreagă asistență printr-un spectacol de excepție […]
Mircea Rednic este noul antrenor al formației FC Viitorul Constanța, începând din data de 1 decembrie, după ce a semnat un contract valabil pentru următorii 2 ani și 6 luni. În vârstă de 58 de […]
Be the first to comment