FOTO VIDEO Terminalul de cereale al COMVEX, inaugurat, astăzi, în prezenţa premierului Ludovic Orban

Terminalul de cereale Comvex, inaugurat la Constanța. FOTO Victor Radu

Primul ministru Ludovic Orban, aflat joi într-o vizită de lucru la Constanța, a participat la inaugurarea Terminalului de cereale COMVEX, un obiectiv cu o capacitate de depozitare de 200.000 de tone realizat în urma unei investiții de 56 milioane de euro.

Capacitatea anuală a terminalului de cereale va fi de aproximativ cinci milioane de tone.

„Gândirea noastră trebuie să fie aceea de a utiliza la maximum în beneficiul României acest avantaj strategic pe care îl avem: un port cu parametri foarte buni, un port în care este acumulată o experiență, un port care este istoric și un port care poate să beneficieze de o dezvoltare spectaculoasă.

Sigur că pentru acest lucru sunt necesare investiții în infrastructura portuară, în infrastructura de transport din interiorul portului și infrastructura care să asigure conectivitatea și mai ales să reducă timpii de așteptare pentru toți transportatorii, atât pe feroviar, cât și pe rutier. (…)

Nu este în schimb suficient să investești în infrastructura portului și nu este suficient ca investitorii privați să investească în îmbunătățirea terminalelor, în îmbunătățirea capacității de a furniza servicii de calitate către operatorii de transport. Este nevoie de finalizarea câtorva investiții fundamentale pentru ca marfa și oamenii să ajungă în Europa sau să vină din Europa în Portul Constanța.

Avem nevoie de finalizarea proiectelor de infrastructură care să asigure legătura dintre Portul Constanța, atât pe rutier, cât și pe feroviar, până la granița de vest. Să asigure conectarea cu infrastructura de transport european, astfel încât cei care vor să transporte marfa sau persoane să aleagă România și nu alte rute și alte porturi, pentru că există o competiție”, a declarat, la Constanța, premierul Ludovic Orban.


Terminalul de cereale nou construit în dana 80 a Portului Constanța, ocupă o suprafață de aproximativ 60.000 mp. Locația oferă diferite avantaje logistice: cea mai adâncă dană din Marea Neagră (19 metri), vecinătatea cu terminalul de barje, pentru transport fluvial din țările limitrofe Dunării, acces direct și ușor la calea ferată, distanță scurtă și acces direct la autostrada A2. Capacitatea de depozitare va fi de 200.000 de tone, calculată pentru grâu.

Recepția cerealelor se va face prin trei mijloace de transport diferite:

  1. barje – rată de descărcare 800 t/oră; două descărcătoare cu graifer cu capacitatea de 400 t/h fiecare;
  2. vagoane – rată de descărcare 600 t/oră; cuvă de recepție acoperită, va permite descărcarea simultană a două vagoane;
  3. autocamioane – rată de descărcare 1.200 t/h; patru cuve de recepție acoperite, fiecare cu capacitatea de 300 t/oră, grupate câte două în două grupuri de recepție).

Expedierea cerealelor se va face cu două încărcătoare având o rată de 1.500 t/oră fiecare, proiectate să încarce nave cu capacitatea de 110.000 dwt, nave având lungimea de 250 m și lățimea de 40 de metri.

Terminalul de cereale este proiectat să ofere o mare flexibilitate, respectiv șapte fluxuri de operare simultane:

  • descărcare barje;
  • descărcare vagoane;
  • descărcare autocamioane – primul grup de recepție;
  • descărcare autocamioane – al doilea grup de recepție;
  • încărcare navă – primul încărcător;
  • încărcare navă – al doilea încărcător;
  • recirculare marfă dintr-o celulă în alta.

Întreagă cantitate de marfă recepționată și expediată va fi cântărită prin cântare de mare precizie, care vor fi integrate într-un sistem de management al mărfii special proiectat.

Întregul terminal va fi complet automatizat și supravegheat: monitorizare și control din camera de comandă prin PC și PLC. Celulele de siloz vor fi echipate cu sistem de monitorizare a temperaturii și cu sistem de aerare.

Toate echipamentele de manipulare vor fi dotate cu senzori corespunzători, pentru a monitoriza permanent bună funcționare și pentru a preveni orice problema ce ar putea apărea că urmare a unei funcționari defectuoase.

Celulele de siloz și structurile metalice adiacente vor fi din tablă din oțel galvanizată de cea mai înaltă calitate.

Terminalul va fi dotat la cel mai înalt nivel de siguranța și cu cele mai eficiente soluții pentru reducerea cheltuielilor de operare.

Praful de cereale constituie cea mai mare preocupare în domeniul manipulării cerealelor. Terminalul de cereale COMVEX va aplică cele mai cunoscute tehnologii din industria legată de manipularea cerealelor: sisteme transportoare complet închise (transportoare cu bandă și cu lanț, și elevatoare cu cupe) și sisteme de aspirație. Transportoarele cu bandă sunt complet închise, de ultimă generație, cu sistem de recuperare a prafului și reintroducere a acestuia pe bandă.

Avantajele acestor sisteme complet închise sunt următoarele: nu permit pierderi de marfă, cresc semnificativ nivelul de siguranța în spații închise (minimizează riscul de explozie și incendiu), nu necesită costuri adiționale în operare (mentenanța și curățenie) și, cel mai important, oferă un nivel crescut de protecție a sănătății.

Pentru a conserva în condiții optime marfa depozitată și pentru a evita orice problemă cu calitatea, cerealele vor fi testate într-un laborator propriu, pe baza probelor prelevate cu echipamente speciale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*