FOTO VIDEO Străzile din Cernavodă vor fi în totalitate iluminate cu lămpi de tip LED

Primăria Cernavodă modernizează iluminatul stradal. FOTO Cristina Sîmbeteanu

Primăria Cernavodă se aliniază la cerințele Uniunii Europene de a limita consumul de energie electrică prin implementarea unui sistem inteligent de iluminat public, finanțat din bani europeni și care va ajuta administrația locală să facă economii semnificative cu facturile achitate din banii contribuabililor. Deoarece schimbarea lămpilor vechi de iluminat public cu cele noi, cu LED, nu solicită mult timp, mai bine de jumătate din oraș beneficiază deja de iluminatul modern.

Viceprimarul Șerif Cîrjali a explicat, pentru CTnews, că acest proiect reprezintă de mult timp o ambiție a actualei administrații locale și explică de ce era necesară implementarea lui.

 „Eram consilier în anul 2003, când Primăria Cernavodă a făcut o investiție, prima investiție pentru iluminatul public, atunci s-au pus lămpile acestea pe care le schimbăm, sunt lămpi pe sodiu. A fost o investiție credit furnizor, a fost o investiție făcută cu o firmă din Cernavodă, a fost un contract de vreo cinci milioane de lei, care s-au plătit în vreo șase ani de zile și de atunci, din 2003, nu s-a mai schimbat nimic. Noi avem un contract de mentenanță și tot schimbăm becurile acestea cu sodiu”, explică viceprimarul.

Până la sfârșitul anului, întreg orașul Cernavodă va avea străzi iluminate prin acest sistem inteligent de lămpi cu LED, spun autoritățile. Valoarea proiectului este de aproximativ un milion de euro, bani pe care Primăria Cernavodă a reușit să îi obțină prin accesarea de fonduri europene. Proiectul nu doar că va schimba aspectul nocturn al orașului, contribuind și la siguranța circulației, ci va ajuta Primăria Cernavodă să facă economii consistente la facturile de energie electrică, mai explică viceprimarul Șerif Cîrjali.

 „În primul rând luminează mai puternic, vom avea o economie de 60%, pentru că aceste lămpi sunt cu telegestiune. Aceste lămpi, în momentul în care nu se circulă pe stradă, intensitatea luminii scade, iar când sensorul sesizează mișcare, intensitatea crește. În al doilea rând, nu mai este necesar să aprindem toate becurile de pe stradă să vedem care nu funcționează.

Aceste lămpi, din calculator, ne arată că, de exemplu, pe strada Ioachim Ionașcu, unde ne aflăm acum, la stâlpul 5 lampa este arsă. Venim, o schimbăm sau schimbăm un component din ea, în funcție de defecțiune, deci ne-a ușurat foarte mult misiunea. În plus, vom face economie de 60% pe lună, ceea ce înseamnă o economie mare, ținând cont și de perioada asta în care ni ce cere să reducem consumul de curent electric”, subliniază viceprimarul.

Concret, spune alesul local, costul facturii lunare pentru iluminat public a orașului Cernavodă se ridica, până de curând, la circa 120.000 de lei. Cu noul implementatul sistem de lămpi LED cu telegestiune, valoarea facturii achitate din banii bugetului local va scădea la jumătate, iar banii astfel economisiți vor putea fi redirecționați către alte proiecte și lucrări de care comunitatea are nevoie.

Unul dintre muncitorii care se ocupă de montarea lămpilor explică diferența dintre lămpile vechi și cele noi.

 „Acestea (n.red. vechi) sunt cu sodiu, cu drozer, cu ignitiu și consumă mai mult curent decât cele noi. Ca intensitatea a luminii, cele cu LED luminează mai eficient decât celelalte”, afirmă lucrătorul firmei care se ocupă cu instalarea noilor sisteme de iluminat.

Locuitorii de pe străzile unde s-au montat deja lămpile cu LED sunt de părere că schimbarea era într-adevăr necesară și apreciază totodată faptul că Primăria Cernavodă a luat în calcul inclusiv economia pe care acest sistem o poate aduce bugetului local.

 „Nu era suficientă lumină, era roșie. Becurile astea noi cred că sunt mai bune. Este foarte bine că și-au dat interesul și domnul viceprimar și domnul primar”, afirmă un locanic.

 „Ne-a părut bine când am văzut că se lucrează la noi pe stradă. E bine când se face ceva. Până acum nu era lumina așa bună, dar acum economisim. Și noi, în casă, facem economie”, spune o localnică.

Viceprimarul din Cernavodă, Șerif Cîrjali, conchide afirmând că și după finalizarea implementării acestui proiect, Primăria Cernavodă va continua cu lucrările de modernizare a orașului, în dorința de a le reda oamenilor mândria de a fi cernavodeni.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.