FOTO VIDEO Strada 9 Mai din Cernavodă este aproape gata. Primăria promite că proiecte similare de consolidare a carosabilului și a tramei stradale se vor mai vedea și în alte zone ale orașului

Lucrări pe strada 9 Mai din Cernavodă. FOTO Cristina Sîmbeteanu

Rezultatele lucrărilor de pe strada 9 Mai din Cernavodă încep să devină din ce în ce mai evidente. Trotuarele au fost reabilitate, bordurile schimbate, iar, de curând, muncitorii au turnat covorul asfaltic, lucrarea fiind aproape de final. Refacerea străzii 9 Mai, spun autoritățile, a fost necesară deoarece lucrările anterioare executate acolo fuseseră făcute de mântuială.

Viceprimarul orașului Cernavodă, Șerif Cîrjali, a detaliat, pentru CTnews, care este, în prezent, stadiul lucrărilor pe această stradă.

„Bordurile, pavelele de aici, de pe strada 9 Mai, de când s-au montat au fost dintr-un material prost, pot să zic, după primul îngheț – dezgheț s-au corodat, erau pur și simplu gropi făcute și domnul primar a hotărât ca toată strada s-o luăm de la A la Z. Am schimbat bordurile și trotuarele și pavelele, am montat pavele noi, de foarte bună calitate. După care, am frezat stratul de uzură și am ridicat canalizările la nivel și am schimbat din căminele care erau deteriorate și am pus cămine noi și punem stradul de uzură. Deci am frezat stratul de uzură și punem stratul de uzură de 4 cm”, explică viceprimarul.

Primăria a mai decis, de asemenea, să reducă din gardul viu amplasat de-a lungul străzii, înlăturând arbuștii deteriorați sau uscați complet, care ofereau peisajului o imagine inestetică și un aspect neîngrijit.

„Aici vom crea un spațiu verde frumos și pe care o să îl întreținem”, promite Primăria Cernavodă, prin vocea viceprimarului.

Fondurile folosite de autorități pentru reabilitarea străzii 9 Mai provin din taxele colectate la bugetul local.

„Sunt bani proprii, sunt bani din bugetul local – afirmă viceprimarul Șerif Cîrjali, care continuă – Aici lucrarea este împărțită în două: este asfaltarea, pentru care licitația a fost câștigată de o firmă, iar bordurile și trotuarele, o altă firmă. Aici, nu vă pot spune o sumă, pentru că a fost o cantitate… sunt mai multe străzi care s-au frezat, s-au asfaltat și unde s-a montat stratul de uzură. Nu vă pot spune toată suma, este o sumă globală”, afirmă Șerif Cîrjali.

Adjunctul primarului a mai spus, pentru CTnews, că locuitorii din Cernavodă arată, în mare parte, că apreciază eforturile autorităților locale de a schimba fața orașului și de a ridica nivelul de confort la care au dreptul cetățenii. Viceprimarul mai afirmă, cu sinceritate, că nu lipsesc nici criticile atunci când Primăria dă startul câte unei noi lucrări.

„Cei care sunt mulțumiți sunt cei care ne iubesc și cei care apreciază ce facem pentru orașul nostru. De șase ani, noi muncim zi și noapte, suntem pe teren și muncim. Cei care nu apreciază sunt cei care nu ne iubesc. Poți să le faci poleit cu aur, că ei tot nu sunt mulțumiți. Noi vrem să fim liniștiți că ne-am îndeplinit misiunea și că ne-am făcut treaba și că rămânem și noi în istoria orașului ca doi cetățeni de bună credință, un primar și un viceprimar, care și-au făcut datoria. Eu am fost consilier local din 2000. Oful cernavodenilor era asfaltarea. Noi, când am preluat mandatul, am asfaltat toată Cernavoda, 114 străzi. Poate cetățenii au uitat aspectul acesta. Noi am frezat și am pus stratul de uzură. Toate străzile erau deteriorate”, amintește viceprimarul.

În numele actualei administrații locale din Cernavodă, viceprimarul Șerif Cîrjali promite că lucrările de reabilitare a infrastructurii rutiere și a tramei stradale va continua peste tot în oraș. De asemenea, acesta mai amintește și despre proiectul care vizează schimbarea sistemului de conducte de termoficare și de apă și canalizare ale orașului, care, în mare parte, și-au depășit vârsta până la care puteau asigura o calitate corespunzătoare.

„Am îmbătrânit noi, darămite rețelele de dedesubt. Încep să se spargă. Avem un program pentru termie și am început să schimbăm toate zonele care sunt agravate. La fel cu RAJA, am început, pe fonduri europene, să schimbăm din rețeaua veche de țevi de azbociment și punem rețele noi. La fel vom începe și noi, Primăria, pe lângă proiectele pe fonduri europene ale RAJA, vom începe să schimbăm din țevile vechi, pentru că nimic nu este etern pe pământul acesta”, completează viceprimarul.

Cîrjali subliniază totuși că sunt nelipsite criticile din partea cetățenilor prin discofortul creat de lucrările care răsar în diverse zone ale orașului, acolo unde nevoia de modernizare o impune.

„Într-adevăr, cetățenii vor să schimbăm țevile, dar să nu îi deranjăm cu absolut nimic. Am avut probleme cu mașinile care erau parcate aici (n.red – pe strada 9 Mai), a fost o muncă titanică să putem să scoatem mașinile care erau în parcare să putem să asfaltăm, să putem face trotuare, să putem monta borduri”, încheie viceprimarul.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*