FOTO VIDEO ȘL Dr. Loredana Hanzu-Pazara, medic specialist medicină internă la OCH: „În momentul în care eu voi interveni în momentul incipient al bolii, da, pot spune că este totul reversibil”

Dr. Loredana Hanzu-Pazara. FOTO Paul Alexe

În cadrul seriei ”Viață și sănătate”, jurnalistul Paul Alexe a discutat cu ȘL Dr. Loredana Hanzu-Pazara, medic specialist medicină internă în cadrul  Ovidius Clinical Hospital, despre despre afecțiunile pe care nu le vedem, dar care ne afectează în timp, precum ficatul gras sau steatoza hepatică.

„Ficatul gras, ca și denumire, este forma simplă și reprezintă ceea ce înainte se numea steatoză hepatică și este nimic altceva decât transformarea ficatului într-un depozit de grăsimi și, bineînțeles, transformarea lui fibroasă. În majoritatea cazurilor, steatoza hepatică era asociată cu consumul de alcool. Era considerată o afecțiune a celor care mănâncă bine și a celor care beau mult, alături de gută.

Dar lucrurile nu stau chiar așa și vedem în fiecare zi, pentru că posibilitățile noastre de diagnosticare sunt multiple, tot mai mulți pacienți care prezintă această tulburare pe care nu trebuie să o privim simplist, ea fiind de fapt o afecțiune care poate să ducă până la o transformare definitivă a țesutului hepatic, existând cazuri de ciroză hepatică în urma ficatului gras non-alcoolic, precum și uzualele cazuri de hepatită non-alcoolică, cauzate în principal de depunerile de lipide”, spune medicul specialist.

De ce trebuie să ținem cont de depunerile de lipide?

„Pentru că, în general, această afecțiune o asociem cu sindromul metabolic, care este caracteristic persoanelor obeze, persoanelor sedentare, persoanelor cu diabet, etc. Ne-ar fi foarte simplu să punem niște criterii pe hârtie și să tragem concluzii despre fiecare. Lucrurile sunt mai complexe și trebuie să înțelegem, ca atare, că sindromul metabolic nu înseamnă neapărat numai afecțiunile enumerate anterior, ci presupune o proastă metabolizare a lipoproteinelor noastre.

Cu alte cuvinte, ceea ce produce ficatul, tot el filtrează, dar produce sub forme cu greutate moleculară mică, permițând reabsorbția lor și bineânțeles metabolizarea lor sub forma acestor depozite grasoase. Există și o componentă genetică care predispune la această metabolizare, adică la depunerile grasoase la nivelul ficatului. Acestea este motivul pentru care găsim la ora actuală, când ne permite dezvoltarea științei și a cercetării, putem să punem diagnosticul și la copii de 11-12 ani, care au steatoză hepatică, tocmai din cauza proastei metabolizări a lipoproteinelor.

Pe scurt, pe înțelesul tuturor, ficatul gras captează prin intermediul unor receptori specifici aceste molecule de grăsime, pe care le metabolizează, adică încearcă să le digere. El încearcă să tragă de acolo tot ce poate să recupereze, fie că este proteină, că este vorba de aminoacizi esențiali, etc. În timpul acestei metabolizări, evident că nu se poate să avem o astfel de digestie fără să avem inflamație. Se produce o reacție inflamatorie, care atrage după sine toate mecanismele pe care le implică această reacție, ducând până la apariția fibrozei, transformarea țesutului într-unul care nu ne este util”, explică ȘL Dr. Loredana Hanzu-Pazara.

Ficatul gras se încadrează în rândul afecțiunilor care, aparent, nu prezintă simptome. Totuși, sunt câteva semne care ar trebui să ne pună pe gânduri și să ne determine să cerem ajutorul medicului specialist.

„E adevărat, steatoza hepatică nu are simptome, este o metabolizare care se petrece în fiecare zi, începe de foarte devreme, nici măcar nu știm momentul exact, în schimb ea se poate manifesta în momentul în care atinge un punct critic, ceea ce înseamnă că afectează funcția hepatică, adică a ocupat suficient de mult spațiu încât ficatul nu va mai funcționa în mod corespunzător.

Atunci apar primele semne, care nu dorim să fie și tardive, ca să spun așa, și care presupun oboseală, pentru că generatorul nostru de energie este ficatul, implicit metabolizarea tuturor nutrienților se face la nivelul ficatului, oboseală marcată inexplicabilă. De asemenea, oboseala postprandială, după ce a mâncat imediat se duce să se culce.

Pe lângă toate acestea încep să apară, evident, și alte manifestări, care sunt mai mult legate de disfuncția inițială care a cauzat steatoza, cum ar fi depunerile de grăsimi, obezitatea, creșterea glicemiei, o serie întreagă de alte manifestări care ne pun pe noi în gardă că, da, omul acesta are categoric și steatoză hepatică non-alcoolică”, spune specialistul Ovidius Clinical Hospital.  

De altfel, marile avantaje pe care le au cei care apelează la serviciile Ovidius Clinical Hospital, în momentul în care solicită o investigație medicală, sunt reprezentate de garanția unei echipe medicale experimentate și policalificate și a unei aparaturi medicale de ultimă generație, ceea ce permite descoperirea unor afecțiuni, precum ficatul gras, din timp.

„Trebuie să facem mențiunea că, până nu de mult, diagnosticul acelei imagini de ficat gras, de steatoză hepatică, a fost o piatră de încercare pentru toți cei care efectuau ecografii. Și nu din cauza medicului, cât din prisma capabilităților tehnice.

Știm foarte bine că sondele ecografice nu erau atât de performante. Ovidius Clinical Hospital aduce acest avantaj, pentru că dispune de aparatură care permite vizualizarea în cele mai mici amănunte, chiar și la o banală ultrasonografie. Din fericire, ultrasonografia este la îndemână și ne oferă suficiente date astfel încât să punem diagnosticul.

Imaginile sunt, în mod cert, caracteristice și pot face diferența, de cele mai multe ori, între diferitele tipuri de astfel de steatoze, de situații patologice, cu mențiunea că în cazurile în care există dubii, pacienții pot beneficia și de cu totul altfel de investigații, cum ar fi fibroscanerul, cum ar fi RMN-ul sau computer tomograful”, spune ȘL Dr. Loredana Hanzu-Pazara. 

Medicul specialist insistă asupra faptului că principalul „remediu” pentru o astfel de afecțiune este conștientizarea din partea pacientului. Cu cât mai repede acesta realizează că ceva nu este în regulă, că este necesar să efectueze controale medicale regulate, cu atât șansele de recuperare sunt mai mari.

„Au fost nenumărate discuții pe acest subiect și chiar pot spune că am auzit, și recunosc sunt surprinsă, am auzit de cadre medicale care consideră că steatoza hepatică, ficatul gras, ar fi o afecțiune reversibilă. Eu nu spun că nu se poate și, probabil, în viitor, vom face noi foarte multe.

Dar ce vă pot spune este că în momentul în care eu voi interveni în momentul incipient al bolii, da, pot spune că este totul reversibil, pot opri acumularea de grăsime prin mijloace mai mult profilactice, omul își schimbă modul de viață, modul de alimentație, îi mai dau câte un suport care să redirecționeze grasimile alea proaste pe care el le consumă, către cele bune pe care mi le doresc eu.

Pot să previn diabetul zaharat, pot să intervin până la un anumit punct, mai ales dacă vorbim despre copii, pentru că aici este marea problemă. În schimb, în momentul în care deja degenerescența s-a produs, adică transformarea fibroasă a ficatului s-a produs este ca și când i-aș spune unui pacient cu ciroză, tu mâine te faci bine, lucru care ar însemna foarte mult din partea unui medic. Nu spun că nu dăm speranță pacienților, dar contează foarte mult momentul diagnosticului, pentru orice afecțiune.

În momentul în care vin prea târziu, tot ceea ce decurge din asta vine cu „mă schimb, trebuie să mă schimb”, ajungând până la a schimba organul. Un ficat fibros, un ficat cu ciroză, nu are altă soluție decât transplantul. Nu trebuie să ne gândim, acum, la toți pacienții cu steatoză că vor face ciroză, departe de lucrurile acestea. Dar, conștientizând faptul că există acolo și mă regăsesc în stadiul doi, în stadiul trei, un ficat gras sau o steatoză moderată, pot să umblu acolo unde îmi permite evoluția bolii. Ce nu pot eu, întodeauna am doctorul.

Controlez aceste lucruri, atunci nimic, dar absolut nimic nu se poate întâmpla, pentru că, știm foarte bine, cel mai perfecționat organism creat pe acest Pământ este celula umană și toate sunt posibile în privința noastră”, a concluzionat ȘL Dr. Loredana Hanzu-Pazara.

În cadrul Ovidius Clinical Hospital pot fi efectuate majoritatea investigațiilor pentru prevenție și a intervențiilor pentru a trata orice afecțiune din stadiu incipient. Pacienții care doresc o programare la Ovidius Clinical Hospital pot lua legătura cu spitalul la telefon (0241 480 400 și 0241 766 624), e-mail (office@ovidius-ch.ro) sau direct la adresa spitalului (Ovidiu, Constanța, DN 2A, km 202+880). Pentru mai multe amănunte, se poate accesa site-ul www.ovidius-ch.ro.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*