FOTO VIDEO Șapte persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs în Movilița

Șapte persoane au fost rănite în urma accidentului din Movilița. FOTO IPJ Constanța

Accidentul s-a produs în seara de 12 septembrie, după ce, un bărbat aflat la volanul unei mașini a intrat cu viteză mare într-o curbă și a pierdut controlul volanului, lovind un alt autoturism aflat pe contrasens. 

În jurul orei 20.30, potrivit reprezentanților IPJ Constanța, un bărbat de 46 de ani a condus un autoturism pe DN 38, în localitatea Movilița, dinspre Topraisar către Techirghiol. La intersecția cu DJ 381, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism, condus regulamentar din sens opus de o femeie, de 29 de ani.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a celor doi conducători auto și a mai multor pasageri din primul autoturism și un pasager din cel de-al doilea autoturism. Mai exact, au rezultat 7 victime cu vârste cuprinse între 12 si 46 de ani care au prezentat diferite traumatisme, de membre în general, și care nu au avut niciun moment viața pusă în pericol, ei toți fiind conștienți și stabili hemodinamic și respirator. La acest accident au fost alocate 2 echipaje tip B de la SAJ și SMURD și o ambulanță de transport victime multiple (ATPVM).

Toate victimele au primit primul ajutor la fața locului și apoi au fost transportate la Spitalul Județean Constanța.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*