Protestatarul s-a urcat pe tablierul Podului Anghel Saligny.
Un bărbat s-a urcat pe Podul Anghel Saligny amenințând că se aruncă în gol. Se pare că protestatarul este unul dintre cei care au rămas fără locuință după ce barăcile sociale din Cernavodă au luat foc.
Apelul la 112 a fost făcut în jurul orei 12.05, protestatarul fiind văzut pe partea superioară a podului. La fața locului au fost trimise echipaje de poliție, ambulanței, pompieri, dar și o ambarcațiune a SCOMAR.
La fața locului se așteaptă un negociator.
UPDATE:
Protestatarul și-a provocat răni la mâini cu un obiect ascuțit, apoi și-a pierdut cunoștința. După el a urcat un pompier din cadrul ISU Dobrogea și 2 rude ale acestuia, reușind să îl aducă în siguranță jos.
Podul Anghel Saligny
Protestatarul s-a urcat pe tablierul Podului Anghel Saligny.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au efectuat 16 percheziții, în cadrul unui dosar penal pentru evaziune fiscală, spălare de bani și înșelăciune. Prejudiciul cauzat este estimat la […]
Numărul deceselor provocate de complicațiile asociate cu rujeola, a ajuns la trei în județul Constanța. Ultima victimă este un adult. Un bărbat în vârstă de 28 de ani a decedat în cursul săptămânii trecute la […]
Deși legea privind comerțul de produse pirotehnice, inclusiv petardele și artificiile este destul de strictă, mulți riscă și vând aceste produse fără a avea autorizație și fără a se încadra în celelalte prevederi legale. Pentru […]
Be the first to comment