FOTO VIDEO Spectacol impresionant de lumini și un uriaș foc de artificii la Cernavodă, de Ziua Națională. Liviu Negoiță: “E o zi importantă pentru noi, cu multă emoție”

Iluminatul festiv de la Cernavodă. FOTO Adrian Boioglu

S-a luminat toată Dobrogea seara trecută dar Cernavodă a startul sărbătorilor de iarnă înaintea tuturor: de Ziua Națională, orașul de pe Dunăre a impresionat pe toată lumea cu un spectacol incredibil de lumini și un foc uriaș de artificii. Zecii de mii de LED-uri s-au aprins pe străzi, în parcuri și la primărie iar feeria lor i-a impresionat pe toți. O întreagă atmosferă de basm a colorat orașul. Ziua Marii Uniri a României a fost mai plin de culoare că niciodată.

“Suntem români și trebuie să simțim românește! Astăzi este o zi importantă pentru noi, este o zi cu multă emoție. Încă de dimineață am sărbătorit alături de cetățenii orașului am avut și invitați. Acum seara, încheiem apoteotic întru-cât avem iluminatul fantastic, exact cum am promis, și la ora 19 urmează un foc de artificii extraordinar. După ora 19.00 invit toți cetățenii în Casa de Cultură unde vom avea un spectacol așa cum merită cernavodeanul”, spune primarul Liviu Negoiță la începutul serii.

Pe un ger pătrunzător, primarul discută cu tehnicienii de la scena de spectacol și cu pirotehniștii care vor controla focul de artificii. Vrea să se asigure că totul merge cum s-a stabilit. În fața Primăriei este montată scena din ale cărei boxe se revarsă valuri de muzică, ritm și bass, pe care dansează toată lumea. Patinoarul, aflat la câțiva pași e însuflețit de cupola de lumini, iar copiii care zboară pe gheață se bucură cel mai mult.

“E foarte frumos ce a făcut primăria: luminițele, patinoarul, artificiile. Mâine venim și la patinoar. Acum ne bucurăm de atmosferă” spune o doamna între două vârste.

“Sunt aici de o jumătate de oră și nu mă satur încă!” strigă o fetiță cu un fes mare și pufos apropiindu-se de mantinelă ca să vorbească cu noi. Lângă ea apare un băiețel vorbăreț: “Eu sunt fratele ei și mie-mi place patinoarul ! Știu să patinez dar chiar și-așa am căzut de câteva ori” spune Horia.

De Ziua Națională, Cernavodă a îmbrăcat straie de sărbătoare cu mii de LED-uri și decoruri luminoase răspândite peste tot. Stâlpii de pe principalele artere din oraș aruncă o lumină multicoloră, iar sensurile giratorii au prins viață. La lăsarea întunericului, orașul este scăldat într-o lumină de sărbătoare.

La 1 Decembrie, înveștmântată în tricolor a fost și Primăria, iar pe ecranul LED flutură un steag virtual. Podul Sfânta Maria de peste Canalul Dunăre-Marea Neagră are ghirlande luminoase la fiecare stâlp de susținere, iar arcadele își schimbă culorile la fiecare câteva secunde. Tricolorul a fost desenat pe cerul nopții în toate punctele cardinale iar localnicii s-au bucurat de atmosfera de sărbătoare. Oamenii s-au adunat în piața primăriei la cupola de lumini, iar administrația le-a oferit trei mii de fulare tricolore.

“Le doresc cernavodenilor să nu își uite trecutul și să își respecte viitorul. Sunt obligați să contribuie la acest viitor, ca să îl facă după sufletul românului și după sufletul cernavodeanului și pentru sărbători le doresc să fie sănătoși și să aibă răbdare așa cum i-am rugat în fiecare an. A fost un an bun, dar totuși nu este după ritmul meu. Vom rezolva toate proiectele pentru că am promis, și nu ne vom opri” a spus Liviu Negoiță, primarul din Cernavodă.

La ora 18.30 odată cu numărătoarea inversă au fost aprinse toate luminițele din centrul orașului, iar jumătate de oră mai târziu un foc de artificii care a durat un sfert de oră, a luminat noaptea. Pe scena din față primăriei au cântat mai mulți copii dar și solistul care a făcut încălzirea publicului pentru spectacolul care a urmat. Partea a două a spectacolului s-a desfășurat la căldură, în clădirea administrației locale.

Aceeași scenă din seara de 1 Decembrie va fi remontată pe data de 21 și va rămâne până după Crăciun: ea va găzdui serbări oferite de copii din școlile orașului. Micuții vor avea ocazia să își prezinte evenimtele organizate de obicei în școli, în fața tuturor cernavodenilor.

De Revelion aici vor cânta artiști de calibru, la petrecerea dintre ani pe care Primăria o oferă cetățenilor săi.

Patinoarul de sub cupola de lumini deschis seara trecută va rămâne o lună și jumătate pe poziție, urmând să fie demontat pe 15 ianuarie.

1 Comment

  1. Excelent! Foarte bine realizat! Copiilor se vede le vor ramane amintiri minunate, ca dintr-o lume de povesti, sa le lumineze viata!

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*