FOTO VIDEO Patru străzi din Cernavodă vor fi refăcute de la zero. Primarul Liviu Negoiță: ”Banii sunt din fonduri proprii – 7 milioane de lei. Este un proiect de care cetățenii au nevoie”

Primăria Cernavodă continuă asfaltarea străzilor din oraș. FOTO CTnews.ro

Lucrările de asfaltare sunt în toi în orașul Cernavodă. Trei mari proiecte sunt în desfășurare, iar muncitorii se află pe mai multe străzi transformând orașul într-un mare șantier. Pachetul ce cuprinde patru străzi – Saint Sebastian, Energiei, Cazărmii și Călărași – este unul complex pentru că muncitorii trebuie să asfalteze de la zero, să schimbe conductele de apă uzate și să modernizeze trotuarele.

”Avem în acest proiect patru străzi, strada Saint Sebastian, Strada Energiei, Strada Cazărmii care coboară către Seimeni și mai avem strada Călărași. Aici suntem pe tronsonul  de la liceu până aici la Idile (cum numim noi această stradă), aici vom schimba conductele de apă rece și vom continua până la strada Saint Sebastian”, spune primarul orașului Cernavodă, Liviu Negoiță.

Lucrările sunt la început ,iar echipele de muncitori se află zilele acestea pe strada Energiei, prima din cele patru care a intrat în acest amplu proces de reabilitare. Sunt străzi care trebuie refăcute de la zero, adică din zonele cele mai de jos ale fundației drumului.

Procesul de asfaltare nu e atât de simplu pe cât pare la prima vedere: programul de reabilitare și modernizare a carosabilului din acest pachet de patru străzi înseamnă decopertarea stratului de asfalt existent, săparea până la punctul zero – practic până la pământ – urmând ca mai apoi lucrătorii să monteze un strat de balastru, unul de amestec optimal de piatră, după care procesul final care include două straturi de covor asfaltic.

Construcția unui drum nou necesită realizarea unei structuri deosebite de straturi legate, începând cu un strat de bază stabil și continuând până la un strat de uzură, cu precizie de nivelare ridicată.

”Se face decopertare, se face săpătură în adâncime la 50-55 centimetri, se montează un strat de 30 de centimetri de balastru, un strat de 15 centimetri de amestec optimal de piatră după care urmează două straturi de asfalt: un strat de 6 centimetri de BAD, un strat de 4 centimetri de uzură. Se fac și trotuare și guri de scurgere. Guri de scurgere care vor fi redirecționate către canalizarea existentă”, spune inginerul Eugen Mănescu.

Lucrările sunt în prima fază și pentru a nu bloca circulația în tot cartierul drumarii vor trece la următoarea stradă, Saint Sebastian, abia după ce vor termina cu strada Energiei. Muncitorii primesc sprijin și de la Poliția Locală care a eliberat mașinile de pe carosabil și redirecționează traficul rutier. Și dacă asfaltul se afla într-o stare avansată de degradare și era plin de gropi în care zilnic mașinile își rupeau roțile, nici trotuarele nu arată mai bine. După ce se va termina cu asfaltarea străzilor va veni și rândul lor să fie modernizate.

De astfel, atât traficul rutier cât și cel pietonal nu vor mai fi o problemă în orașul Cernavodă. Așa cum a spus de multe ori primarul Liviu Negoiță, infrastructura rutieră este o prioritate pentru el, fapt ce a făcut ca din bugetul local o mare parte din bani să se ducă către reabilitarea și modernizarea drumurilor.

”Banii sunt din fonduri proprii; este o valoare de 7 milioane de lei în cele 4 străzi cu schimbare conductă, tramă stradală, asfalt, trotuare, absolut tot. Eu zic că este un proiect normal, este un proiect de care cetățenii au nevoie, este proiectul nostru, este strada noastră, este orașul nostru, este un proiect normal”, precizează primarul din Cernavodă, Liviu Negoiță.

Dacă lucrurile vor merge bine și vremea va fi favorabilă, inginerul de drumuri îl asigură pe Liviu Negoiță că va termina lucrarea mai devreme de termenul stabilit în contract.

”Aceasta este prima stradă cu care am început, termenul de execuție este 20 august 2020, noi estimăm că vom termina probabil mai devreme cu vreo 2-3 luni”, a adăugat inginerul Eugen Mănescu.

În același timp, se continuă lucrările și la cel mai amplu proiect demarat de primăria Cernavodă: reabilitarea și modernizarea pachetului cel mai mare, de 72 de străzi. Pe 65 dintre ele se pune covor asfaltic nou, pe altele se reabilitează parcările, se modernizeaza aleile de acces și se înlocuiesc trotuarele și bordurile.

Muncitorii lucrează de zor, iar lucrurile merg repede: sunt asfaltate 3-4 străzi, în medie pe zi. Totul depinde de complexitatea lucrărilor – unele dintre artere nu au mai fost asfaltate de 30 de ani. Zilele trecute, drumarii se aflau pe străzile Zborului și Octav Băncilă. Aici procesul de asfaltare înseamnă înlăturarea stratului de uzură, rașchetarea asfaltului deteriorat și turnarea unui nou strat de covor asfaltic, gros de cinci centimetri.

Orașul Cernavodă se transformă pe zi ce trece, iar dorința primarului Liviu Negoiță de a le îmbunătăți cetățenilor stilul de viață începe să capete contur.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*