FOTO VIDEO One Star Security și-a dotat echipele de intervenție cu mașini ECO. 20 de autoturisme Toyota Hybrid asigură paza obiectivelor și un aer mai curat în toată Constanța

Noua Flotă One Star Security este una ECO, de la Toyota. FOTO Ștefan Ciocan

One Star Security este compania din Constanța care scrie istoria ecologiei în orașul de la malul marii. Firma de protecție și pază și-a schimbat parcul auto iar mașinile de intervenție ale echipajelor de urgență sunt de-acum încolo eco-friendly: compania One Star Security tocmai ce a cumpărat 20 de mașini Toyota Yaris Hybrid si Toyota Auris Hybrid.

Termenul de mașină-hibrid este în general folosit pentru a descrie o mașină ce combină un motor de combustie internă și un motor electric pus în mișcare de o baterie. Până de curând, aceste mașini erau relativ rare, însă succesul răsunător al unor modele ca Toyota Yaris a atras atenția publică asupa vehiculelor economice.

De fapt, aceste vehicule eficiente din punct de vedere al consumului de carburant reprezintă unul dintre segmentele cel mai rapid dezvoltate din industria auto. Ne ajută să materializăm ideea pe care o denumim generic “șofatul verde”.

“One Star Security și-a propus de la bun început să fie o companie responsabilă în primul rând față de clienții noștri, agenți economici și clienții rezidențiali, dar și față de mediul înconjurător. În acest sens ne-am înoit parcul auto cu 20 de vehicule hibrid, 20 de vehicule ecologice, nepoluante, care vor satisface serviciul de intervenție în oraș în cele mai bune condiții de eficientă – repet – atât față de clienți cât și față de mediul înconjurător. În acest sens lansăm un apel către ceilalți agenți economici din Constanța ca atunci când își reînoiesc parcurile auto, să urmeze exemplul nostru și – de ce nu – să ia vehicule electrice sau hibrid și-n felul acesta să avem un oraș mai curat” spune Andrei Rizescu, director de marketing la One Star Security. 

Reprezentanții companiei de pază și protecție din Constanța spun că mașinile pe care le cumpără sunt cele mai prietenoase cu mediul și că sunt primii care fac un astfel de gest. Chiar dacă are două motoare, nu este deloc complicat să conduci un vehicul hibrid. Plecarea de pe loc este unul dintre motivele principale pentru care hibridele sunt foarte eficiente în traficul din oraș. Motorul electric pune în mișcare mașina, puterea provenind de la baterie.

Beneficiile automobilelor electrice

Până la 60 km/h, automobilul se folosește doar de motorul electric pentru a rula. La viteză normală intra un functiuune motorul pe combustibil care și alimentează generatorul în timpul mersului, încărcând bateriile cu energie electrică. Partea “inteligentă” a mașinii apare în procesul de frânare: când frânezi sau iei piciorul de pe pedala de acceleraţie, hibridele (Toyota) nu mai distribuie energia către roți, ci dimpotrivă: roțile aflate în mișcare alimentează generatorul automobilului care produce energia electrică ce se stochează în baterie pentru o utilizare ulterioară. Scad costurile cu combustibilul, scad costurile cu întreținerea și multe altele.

“Aceste mașini vin cu câteva beneficii față de mașinile obișnuite: avem consumuri reduse, costuri de întreținere reduse, dispar foarte multe componente pe care le găsim pe maşinile obișnuite cum ar fi ambreiaj, electromotor și alternator. Mașinile hibrid vin cu cutie de viteze automată plus alte beneficii, cum ar fi, impozit redus cu 95% în momentul de față. De exemplu, la un Toyota Yaris hibrid, impozitul este de doar 5 lei anual iar la Toyota RAV hibrid, în loc de 900 de lei cât e impozitul anual se plătește undeva la 50 de lei. La fel, plăcuțele de frână și discurile de ambreiaj se schimbă mult mai rar – cam de două ori mai rar față de o mașină obișnuită. Și lista poate continua. Noi invităm pe toată lumea să vină la showroom, să facă un drive test și să se convingă” spune Alin Stănescu, de la Toyota Constanța.

Litoralul este o zona preponderent turistică, unde clienții pun mare accent pe relaxare, aer curat și cât mai puțină poluare de orice fel. Nu întâmplător One Star Security a luat decizia să renunțe la o bună parte din mașinile clasice pe combustibili fosili și să le înlocuiască cu modele hibride.

Compania dă tonul în piață pentru un comportament eco-friendly, arătând că susține comunitatea și mediul înconjurător în care-și desfășoară afacerile.

“Compania One Star Security împreună cu Toyota Constanța dau astăzi startul unei campanii de conștientizare a oamenilor de afaceri, agenților economici privați din orașul și județul Constanța cu privire la necesitatea înțelegerii și responsabilizării în privința mediului ecologic în Constanța. Practic, prin exemplul propriu, iată, avem un prim parc auto dotat – începând de astăzi – cu 20 de mașini ecologice, inteligente, mașini hibrid și ne gândim la curățenia orașului și la mediul înconjurător din Constanța. Noi credem că prin exemplul acestei companii putem să lansăm de fapt un model, astfel încât mai mulți agenți economici din Constanța să se gândească începând de-acum, atunci când își inoiesc parcul auto, la mașini ecologice, mașini hibrid” spune Corina Martin, reprezentant One Star Security.

Poluarea a devenit o adevărată problemă în marile oraşe, iar Constanța este și ea pe lista. Spaţiile verzi sunt din ce în ce mai puţine, autovehiculele sunt din ce în ce mai multe, iar aerul devine din ce în ce mai irespirabil, invadat de compuși dăunători. Primul pe lista vinovatilor: Benzenul! Este un compus aromatic foarte uşor, volatil şi solubil în apă iar 90% din cantitatea de benzen din aer provine din traficul rutier. Benzenul este o substanţă cancerigenă, încadrată în clasa A1 de toxicitate şi produce efecte dăunătoare asupra sistemului nervos central.

Security Car de la One Star Security – copilul tău ajunge acasă în siguranță

Ca să tragă un semnal de alarmă, One Star Security a hotărât să-și înoiască flota de mașini cu modele ecologice, mașini hibrid. Puterea exemplului. Dacă o companie mare face asta, poate altele mai mici îi vor urma comportamentul.

Mașinile hibrid cumpărate astăzi de One Star Security le vom vedea prin oraș, în drumurile noastre de zi cu zi. Nu doar echipele de intervenție ale firmei vor circula cu ele ci și clienții noului serviciu lansat de companie, “Security Guard / Security Car”.

“Din septembrie lansăm un nou serviciu, se cheamă Security Car – prin acest serviciu dorim să oferim părinților siguranța transportului copiilor către școală și de la școală către casă. Vor fi mașini noi, fiecare mașină va fi condusă de către un agent de securitate care îl va duce pe copil la școală și-l va aduce acasă” a declarat pentru Constanța NEWS, Marius Moga directorul tehnic de la One Star Security.

Prin acest serviciu nou, copiii clienților One Star Security vor ajunge la destinație mai repede și în deplină siguranță și astfel vor avea mai multă energie pentru a-și continua ziua. Și nu doar atât: serviciul One Star Security de protecție și însoțire al celor mici îi vor ajuta să ajungă oriunde își doresc părinții lor – rapid și în siguranță la medic, la stomatolog, la cursurile speciale sau la bunici. Un abonament pentru copiii la One Star Security este soluția potrivită în astfel de situații.

Mașinile hibrid furnizate companiei constănțene de securitate provin de la reprezentanța Toyota Constanța. Nu întâmplător, pentru că Toyota este și sponsor al Galei OSS Fighters/Golden Fighters România vs China, care are loc pe 24 august, în Mamaia. Va fi organizată de One Star Security.

One Star Security răspunde la telefon 0785 285 975, iar specialiștii săi pot fi contactați și pe email la adresa office@onestarsecurity.ro.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*