FOTO VIDEO Nava Queen Hind a ajuns la cheu în Portul Midia. Urmează descărcarea și incinerarea animalelor moarte de la bord

Nava Queen Hind a fost ranfluată și adusă în siguranță la cheu. FOTO GSP

Nava care a fost o premieră în istoria accidentelor navale, Queen Hind, încărcată cu peste 14.000 de oi și eșuată în Portul Midia a ajuns în cele din urmă la cheu. Acum urmează ca oile moarte să fie descărcate și incinerate.

Partea considerată cea mai grea, de ranfluare a navei răsturnate în Portul Midia la sfârșitul anului 2019 pe 24 noiembrie, s-a încheiat în seara de 25 februarie, atunci când Queen Hind a ajuns la cheu, unde a fost ancorată și asigurată.

Începută pe data de 14 ianuarie, misiunea de punere pe chilă dreaptă a navei le-a dat bătăi de cap echipelor care s-au ocupat de această misiune. La un moment dat, din cauza lucrărilor neautorizate executate de armator și care nu existau în planurile navei și automat de calcularea eronată a modului în care s-a executat ridicarea navei, bordajul a cedat. De asemenea, un alt incident a dus la ruperea zbirului macaralei. Din fericire, toată operațiunea s-a desfășurat fără a se înregistra victime printre muncitori.

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța a semnat în cursul zilei de 14 ianuarie, cu Grup Servicii Petroliere, contractul privind serviciile de dezeșuare și ranfluare a navei Queen Hind și scoaterea și neutralizarea încărcăturii din interiorul navei.

Valoarea contractului este de 19.150.000 lei, durata acestuia fiind de 35 zile de la semnare. Durata contractului va putea fi prelungită doar dacă operațiunile nu pot fi realizate din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile sau restricțiilor impuse de Căpitănie sau alte autorități relevante.

S-a apelat la această măsură după ce armatorul navei, care inițial a transmis că se va ocupa de ranfluarea navei și de operațiunile conexe s-a răzgândit și a abandonat vaporul. Drept urmare, sarcina rezolvării problemei a căzut în cârca statului român, urmând să recupereze cheltuielile de la asigurator sau prin vânzarea navei.

Acum, după ce Queen Hind a ajuns la cheu, urmează operațiunea de ecarisare – scoaterea leșurilor de animale și încărcarea lor în containere speciale cu care vor fi transportate la societățile ce se ocupă cu incinerarea.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*