FOTO VIDEO Lucrările la parcul Via Verde din Cernavodă au intrat în linie dreaptă. A început montarea fântânilor arteziene, iar Primăria a comandat mobilierul urban

Parcul Via Verde din Cernavodă. FOTO Ctnews.ro

Lucrările la cel mai spectaculos parc din Cernavodă ”Via Verde” au intrat în linie dreaptă. Stâlpii de iluminat fotovoltaici au fost montați, arborii au fost plantați, iar aleile definitivate. Însă frumusețea acestui parc va fi scoasă în evidență cu ajutorul a patru fântâni arteziene. Una dintre ele a fost adusă și montată chiar zilele trecute.

”Acum am comandat echipamentele, fântânile arteziene, una a venit zilele trecute și luni vin celelalte”, a spus viceprimarul orașului Cernavodă Șerif Cîrjali.

Fântânile arteziene au fost atent alese de către administrația locală împreună cu experți în acest domeniu. Se vor folosi tehnologii noi și sisteme moderne de pompe cu metode inovative de recirculare a apei.

 ”Aici punem niște fântâni ceva mai mici care sunt potrivite pentru parcuri, au un bazin din elemente prefabricate și în mijloc sunt trei bazine supra-etajate care formează niște cascade, apa curge dintr-unul în altul și ulterior în bazinul mare. Bineînțeles apa se recirculă, nu este un consum de apă din rețeaua orașului cum încă multă lume mai crede, și sperăm că vor atrage multă lume în parcul noi construit”, a adăugat directorul companiei de instalare fântâni arteziene, Cristian Ghergu.

Via Verde va fi o zonă de promenadă și agrement, iar turiștii care vor acosta în Portul Cernavodă vor avea unde să-și petreacă timpul. Parcului nu-i va lipsi nimic, administrația locală a gândit acest proiect pentru toate categoriile de vârste. Via Verde se întinde pe aproximativ șapte hectare de spațiu verde și va avea un loc de joacă special amenajat, piste de biciclete, locuri pentru sport, meditație și relaxare. Echipamentele de mobilier urban au fost deja comandate, urmând să ajungă și să fie montate în perioada următoare.

”La capătul Via Verde vom face și un cinema în aer liber și vrem să-l animăm într-un fel. Vrem ca lumea să vină, vor fi si ansambluri de joacă pentru copii și băncuțe”, a mai spus viceprimarul Șerif Cîrjali.

Pentru siguranța persoanelor care vor alege să-și petreacă timpul liber în frumosul parc din Cernavodă au fost montate camere de supraveghere și un punct de monitorizare.

”Este un stadiu destul de avansat, cred că într-o lună și jumătate vom termina investiția, constructorul este în termen, dar ei au zis ca terminăm mai devreme”, a precizat viceprimarul orașului Cernavodă Șerif Cîrjali.

În plus, pentru că în orașul Cernavodă este o tradiție să se organizeze cinema în aer liber, primarul Liviu Negoiță a gândit pentru Via Verde și un astfel de stațiu unde cernăvodenii să-și petreacă timpul liber așa cum le place. Toată această măreață investiție pe care o reprezintă Via Verde se va realiza cu bani de la bugetul local.

Timp de o săptămână în Piațeta Civică din Cernavodă vor rula filme românești

Chiar dacă cinematograful în aer liber din parcul Via Verde nu este gata, locuitorii din Cernavodă se bucură de proiecții de film în această săptămână. Primăria împreună cu ”Caravana Filmului Românesc” vor oferi în fiecare seară începând cu ora 21.00, când soarele apune, în Piațeta Centrului Civic o serie de proiecții gratuite, culese din arhiva cinematografiei naționale.

”Este un proiect care pe noi ne-a tentat și anii trecuți, pe care îl desfășurăm cu mare drag. Este vorba de caravana filmului românesc, în parteneriat cu asociația ”Cinecultura” din București, dar și cu CNC și cu toate autoritățile care ne pot furniza dreptul de a proiecta filme”, spune directorul Casei de Cultură din Cernavodă, Sorina Popa.

Proiectul funcționează foarte bine în orașul Cernavodă și este adresat spectatorilor de toate vârstele. Caravana s-a întors în oraș cu cele mai îndragite filme românești, care de-a lungul timpului au făcut senzație: ”Liceeni Rock`n Roll”, ”Două Lozuri”, ”Dimineața care nu se va sfârși”, ”Orient Express”, ”Operațiunea Monstrul”,”Selfie”, ”Secretul armei secrete”. Nici cei mici nu au fost uitați, pentru ei în aceste zile vor rula desene animate și proiecții speciale cum ar fi: ”Tinerețe fără bătrânețe”, ”Mama” și ”Dumbrava Minunată”.

” Începând cu orele 21:00 când soarele apune și sunt condițiile prielnice pentru a putea proiecta pe un ecran mobil amplasat în Piațeta Centrului Civic, unde oamenii se strâng, avem scaune, avem tot ce trebuie ca să le oferim un mod de a petrece timpul liber mai deosebit. Este un proiect cultural pe care noi îl desfășurăm cu mare drag. Promitem că vara aceasta o să mai avem o caravană”, a adăugat Sorina Popa.

În acest weekend, locuitorii din Cernavodă care își doresc să petreacă câteva ore în aer liber într-un mod relaxant vor putea viziona:

Vineri 19 iunie, de la ora 23.00 – ”Două Lozuri”

Sâmbătă, 20 iunie, de la ora 23.00 – ”Selfie”

Duminică, 21 iunie, de la ora 23.00 – ”Secretul Armei Secrete”.

Dacă vremea va fi nefavorabilă, proiecțiile vor avea loc în sala de specacole a Casei de Cultură Cernavodă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*