FOTO VIDEO Intransigență maximă față de încălcarea legii. ANPC a dat startul Comandamentului Litoral 2023. Horia Constantinescu: „Vrem să înlăturăm pericolele din fața consumatorilor”

Horia Constantinescu. FOTO Cristina Sîmbeteanu

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a dat astăzi startul Comandamentului Litoral 2023. Este vorba de acțiunea desfășurată în fiecare an, în care echipe compacte de comisari iau la pas stațiunile de pe litoralul românesc al Mării Negre și efectuează controale amănunțite în vedere prevenirii și înlăturării neregulilor care reprezintă abateri flagrante de la standardele de calitate ori care ar putea pune în pericol sănătatea consumatorilor.

„Astăzi începe Comandamentul Litoral 2023, acțiune ce, spre deosebire de ceilalți ani, va grupa colegii comsari din întreaga țară într-o singură stațiune, de unde se vor deplasa pentru fiecare dintre acțiunile de control în celelalte stațiuni de pe litoralul Mării Negre. Am stabilit, cel puțin cu prima serie, o variantă de abordare ce va avea la bază intransigența în raport cu operatorii economici care, de-a lungul timpului, au fost consiliați, chiar sancționați pentru modul în care își desfășoară activitatea”, a punctat președintele ANPC, Horia Constantinescu, prezent la Constanța.

Se impune reconfigurarea modului în care comercianții români înțeleg să facă turism

Prin afirmațiile sale, Constantinescu dorește să transmită, în special agenților comerciali, faptul că se va proceda la eliminarea tuturor locațiilor ce își desfășoară activitatea într-un mod pe care reprezentanții ANPC l-au denumit plastic „cașcarabetizarea litoralului”. În vizor sunt unitățile care desfășoară activități de alimentație publică în spații total inadecvate, chiar dacă acestea, la un moment dat au fost autorizate în acest sens, a mai precizat Horia Constantinescu.

„În opinia noastră, lucrurile trebuie reevaluate, tocmai pentru a încuraja operatorii economici care țin pasul cu ceea ce ne dorim cu toții de la turismul românesc. (…) Faptul că există entuziaști ai acestor activități între patru scânduri nu ne este opozabil, vom lua măsurile ce se impun, vom notifica inclusiv autoritățile emitente de avize în vederea retragerii acestora, fundamentând aceste solicitări pe cele constatate”, a completat președintele ANPC.

Horia Constantinescu a mai declarat că instituția pe care o reprezintă a purtat deja o corespondență cu primăriile orașelor și stațiunilor de pe litoral pentru a putea avea astfel o evidență a construcțiilor autorizate și neautorizate, precum și a unităților de alimentație publică autorizate în conformitate cu exigențele legale.

„Vor fi verificate în acest sens locațiile de pe plajă, cele de pe faleză, vom acorda o atenție sporită inclusiv magazinelor alimentare, pentru că există o hotărâre de guvern, HG 559/2001, cea care interzice aceste tipuri de activități în stațiunile turistice, în sensul că nu se poate vinde carne, cartofi, iaurt și oricare dintre alimentele neprocesate dedicate cumva gătirii eventual în balconul camerei de hotel, așa cum, din păcate, s-a întâmplat de foarte multe ori”.

De vigilența comisarilor ANPC nu scapă nici unitățile de cazare de pe litoral. Directorul general al ANPC, Paul Anghel, prezent și el astăzi pe litoral, a enumerat o parte dintre punctele esențiale pe care inspectorii din subordine le vor verifica și monitoriza, în această vară, pe litoral:

„În ceea ce privește unitățile de cazare pe linie turistică ne interesează ca filtrele aerelor condiționate să fie curate și schimbate, iar acolo unde se poate, chiar să fie aere condiționate noi. Ne interesează, în continuare, ca unitățile de cazare să aibă așternuturi curate, să aibă saltele curate, să aibă perne curate, să fie fie schimbate prosoapele la o anumită periodicitate”.

Paul Anghel a mai atras atenția și asupra așa-numitei reclame mincinoase, afirmând că încă se practică promovarea unităților de cazare cu imagini cosmetizate, cu fotografii care nu reflectă de fapt realitatea din respectivele hoteluri.

„Există foarte multe fotografii de pe litoralul românesc cu anumite camere care sunt «photoshopate». Ușor, ușor vor fi depistate”, a promis directorul general al ANPC.

Kit-uri dedicate, echipate cu tehnologie de actualitate

Circa 400 de comisari aduși din întreaga țară se vor roti, în serii, în această vară, pe litoralul românesc. Pe fiecare serie vor exista 24 de noi comisari, fiecare dotat cu un kit performant care să îl ajute să depisteze mai ușor și mai rapid neregulile comise de comercianți.

„Fiecare comisar are un rucsac ce conține inclusiv o tabletă de ultimă generație, tabletă pe care sunt păstrate fișele de control comune întregii țări, tocmai pentru a ști exact la ce să se uite și cum este încadrată constatarea respectivă. Încercăm, în felul acesta, să fim permanent alături de colegi, pentru că apar dese modificări legislative și este mult mai ușor să le putem transmite direct în felul acesta și să le aibă la îndemână altfel decât a păstra maculatura. Au acces prin intermediul tabletei la actele normative în vigoare și la aplicațiile specifice”, a mai explicat Horia Constantinescu.

Din kit mai fac parte termometru de generație actuală, care ajută inclusiv la verificarea gradului de umiditate dintr-un anumit spațiu. De asemenea, comisarii au la dispoziție telemetre care le permit să măsoare, de exemplu, dacă este respectată suprafața de 30% destinată plajei pe nisip. Nelipsite vor fi și bodycam-urile, care vor fi folosite pentru a înregistra audio-video elementele de ambianță din timpul controalelor, pentru a elimina astfel eventualele contestații privind fie modul în care comisarii și-au desfășurat activitatea, fie natura abaterilor constatate.

Comercianții certați cu legea nu scapă nici de așa-numitul cazier comercial, unde comisarii ANPC păstrează evidența abaterilor și sancțiunilor aplicate anumitor entități, de-a lungul timpului. Un astfel de instrument permite monitorizarea mai ușoară a situațiilor care prezintă vulnerabilitate pentru consumatori, iar, în cazuri extreme, când recomandările ANPC nu sunt respectate, anumiți agenți economici riscă să se aleagă cu lacătul pus pe întreaga afacere.

De altfel, a mai menționat președintele ANPC, la finalul săptămânii în curs, autoritatea va finaliza elaborarea noi proceduri cadru de control.

„Este o variantă modernizată a procedurii cadru de control așa cum era aceasta cunsocută. Încercăm în felul acesta să putem să digitalizăm întreaga activitate”, a mai precizat Constantinescu.

Vor dispărea băcăniile amplasate în buza plajelor

Președintele ANPC a dorit să scoată în evidență și faptul că eforturile din acest an ale Comandamentului Litoral, la fel ca și în anii precedenți, au printre obiective și descurajarea puternică a unor practici superficiale de realizare a activităților în turism, care, din nefericire, de mai întâlnesc doar pe litoralul românesc al Mării Negre, în comparație cu statele vecine, ori cu alte destinații din proximitate, care au înțeles importanța calității oferite clienților.

„Din perspectiva autorității noastre, se impune o recalibrare a stațiunilor turistice, pentru că unele dintre acestea au devenit cartiere ale orașelor pe lângă care au fost înființate. Dar este prea târziu să stabilim că este nevoie de o altă abordare, având în vedere că au devenit și zone de locuit, cu siguranță zona eminamente turistică a stațiunii turistice trebuie redimensionată și trebuie eliminate toate structurile de tip băcănie de pe faleze sau din zone cu impact turistic major”, crede Horia Constantinescu, în calitate de președinte al ANPC.

Conform statisticilor Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, la nivelul anului 2017, în stațiunea Mamaia existau circa 15 băcănii amplasate pe faleză, iar la nivelul anului 2020, numărul acestora crescuse la peste 60.

„Sper că acest număr nu este în creștere. În curând ar însemna că o să fie toată faleza o băcănie și atunci ar putea fi interesant și din perspectivă turistică, nicăieri cred că, în lume, nu ar mai exista o faleză plină cu atâtea astfel de magazine”, a mai comentat Constantinescu situația.

Deși au lansat Comandamentul Litoral 2023 în mare forță, obiective clar definite și drastice, reprezentanții ANPC afirmă că această serie de controale care va fi constantă pe durata celor trei luni de vară, nu înseamnă o declarație de război făcută comercianților, cel puțin nu celor de bună credință, așa cum a subliniat și comisarul ANPC Mihai Culeafă, unul dintre cei doi adjuncți ai președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

„Am spus foarte clar că nu suntem sperietoarea nimănui. Suntem partenerii operatorilor economici, ai celor care respectă legea. Cei care nu respectă legea și nu se conformează, vor suporta consecințele legii. Vom fi atenți la toate detaliile ce țin de zona de cazare, alimentație publică, plaje. La cazare vorbim despre igienizarea spațiilor, despre curățenia din cameră și toate detaliile legate de mobilier, băi, prosoape, cearșafuri și așa mai departe”, a concluzionat și vicepreședintele ANPC, Mihai Culeafă.

Comandamentul Litoral 2023 va activa în toate stațiunile românești de la Marea Neagră până la mijlocul lunii septembrie.

De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.

Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*