Baza Aeriană 57 de la Mihail Kogălniceanu a găzduit, marți, ceremonia de certificare a detașamentului Forțelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, dislocat în România pentru a executa misiuni de Poliție Aeriană Întărită sub comandă NATO. Ceremonia a avut loc în prezența ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord la București, Excelența Sa Giles Portman, precum și a ministrul român al apărării naționale, Angel Tîlvăr.
„Sunt încântat și onorat să fiu prezent, aici, la revenirea Forțelor Aeriene Regale în România, pentru cea de-a cincea rotație de poliție aeriană, alături de forțele aeriene ale României, un semn puternic și concret al coeziunii în cadrul alianței NATO. Ultima rotație efectuată de către detașamentul Forțelor Aeriene Regale în România, cu aeronave și personal, a avut loc la doar câteva săptămâni după invazia ilegală a Rusiei în Ucraina și a asigurat protecția spațiului aerian românesc, într-o perioadă cu tensiuni mari și schimbări rapide operaționale.
Și de această dată, 200 de militari britanici și șase avioane de luptă Eurofighter Typhoon vor lucra în strânsă colaborare cu aliații din cadrul forțelor aeriene române pentru a apăra spațiul aerian NATO și a arăta că granțițele alianței sunt importante, că granițele alianței sunt importante și trebuie să fie apărate”, a punctat înaltul oficial britanic.
La rândul său, ministrul român al apărării naționale, Angel Tîlvăr, a evidențiat importanța revenirii în România a partenerului strategic al țării noastre, Marea Britanie, prin intermediul militarilor și a avioanelor de luptă ale Forțe Aeriene Regale.
„În acest an, sărbătorim 75 de ani de la fondarea alianței NATO și 20 de ani de când România a devenit membră a marii familii aliate. Unitatea și solidaritatea sunt principii de bază pe care Alianța Nord-Atlantică s-a construit. Prezența britanică în România, pe care o apreciem foarte mult, reprezintă o dovadă clară că aceste principii sunt și mai importante în momentul de față, dată fiind complexitatea actualei situații de securitate în lume. Am intrat în cel de-al treilea an de când Rusia și-a început brutala agresiune împotriva Ucrainei, iar acest lucru a făcut ca fiecare dintre noi să înțelegem importanța strategică a regiunii Mării Negre, pentru securitatea și stabilitatea Europei.
De la anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia, în anul 2014, misiunile consolidate de poliție aeriană din România au fost esențiale pentru postura de descurajare și apărare regională a aliaților. Importanța desfășurării avioanelor de luptă din forțele aeriene aliate, pe bază rotațională, menite să completeze capacitățile proprii de poliție aeriană a României, a fost reconfirmată după 24 februarie 2022”, a subliniat ministrul apărării naționale.
La cea de-a cincea rotație la Mihail Kogălniceanu a Forțelor Aeriene Regale Britanice (precedentele au avut loc în 2017, 2018, 2021 și 2022), detașamentul britanic este format din aproximativ 220 de militari, personal tehnic și piloți, care vor opera şase aeronave Eurofighter Typhoon. Timp de patru luni de zile, aliații britanici vor executa, împreună cu militari ai Forțelor Aeriene Române, misiuni de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO.
”Este un imens privilegiu pentru Marea Britanie de a colabora îndeaproape cu prietenii și partenerii români în misiunile de poliție aeriană sub comanda Alianței Nord-Atlantice. Această misiune reprezintă, totodată, și oportunitatea de a ne antrena împreună cu prietenii și partenerii din Statele Unite ale Americii, Spania și Finlanda”, s-a adresat celor prezenți Comandorul Martin Cunningham, 11 Group Assistant Chief of Staff of Operations RAF.
La rândul său, șeful de Stat Major al Apărării, generalul Vlad Gheorghiță, a subliniat importanța misiunilor de poliție aeriană sub comanda NATO, acestea reprezentând o dovadă clară a coeziunii și forței de apărare a statelor membre ale alianței nord-atlantice, în fața principalei amenințării, Rusia.
„Misiunile de poliție aeriană reprezintă una dintre cele mai vizibile voci ale cooperării aliate și a determinării alianței nord-atlantice în apărarea flancului său estic. Aceasta demonstrează angajamentul NATO și determinarea membrilor săi în descurajarea agresiunii Rusiei”, a spus generalul Vlad Gheorghiță.
În momentul de față, chiar dacă numărul lor variază de la o zi la alta, în Baza Aeriană 57 de la Mihail Kogălniceanu se află câteva mii de militari ai alianței nord-atlantice, alături de cei români fiind militari americani, francezi, spanioli și britanici.
”Este foarte important faptul că putem să lucrăm în fiecare zi, putem să participăm la exerciții și putem să executăm misiuni, precum cele de poliție aeriană ale detașamentului britanic, de a asigura suveranitatea spațiului aerian al României, ca parte a spațiului aerian al NATO. Aspectul cel mai important este reprezentat de faptul că niciodată relațiile dintre partenerii alianței nord-atlantice n-au fost la un nivel atât de ridicat și complex.
Avem situații în care misiuni de antrenament se planifică în spațiul aerian al României, cu aeronave care decolează nu numai de pe teritoriul României, cu aeronave nu doar românești, ci cu aeronave care decolează din Franța, din Marea Britanie, câteodată din Marea Mediterană, și care se întâlnesc în spațiul aerian al României pentru a demonstra capacitatea militarilor noștri de a planifica misiunile într-un timp scurt și de la distanță, capacitatea de a fi flexibili în planificare și capacitatea de a relaționa”, a explicat Comandor Nicolae Crețu, comandant al Bazei 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.
Misiunile de poliție aeriană desfășurate în comun de către forțele aeriene aliate, contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare, precum și la consolidarea interoperabilităţii între Forțele Aeriene Române și Forțele Aeriene Regale Britanice. Misiunile de poliție aeriană îmbunătățită sub comanda NATO au darul de a liniștii populațiile aliate, de-a lungul flancului estic, după invazia ilegală de către Rusia a peninsulei Crimeea a Ucrainei, în 2014.
De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.
Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro
Be the first to comment