FOTO VIDEO Ghinionul poate fi prevenit! Marți 13, la Constanța, militarii ISU au marcat Ziua Informării Preventive printr-un exercițiu

Exercițiu ISU Constanța. FOTO Cristina Sîmbeteanu

Multe persoane se feresc să facă anumite activități dacă fila din calendar indică „marți, 13”, asta deoarece, în tradiția populară, data este asociată cu ghinionul, o zi în care orice plan pare să fie sortit eșecului, iar primejdia poate pândi la orice pas. Vestea bună este că ghinionul poate fi prevenit. În acest spirit, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a ales ziua de marți, 13 pentru a desfășura acțiuni de conștientizare asupra pericolelor la care cetățenii s-ar putea expune, dar mai ales, cum se pot preveni evenimentele nedorite. Așa a luat naștere, în 2011, în România, Ziua Informării Preventive, organizată anual, ori de câte ori data de 13 coincide cu o zi de marți.

La Constanța, zilele de 13 și 14 iunie au fost alese special pentru desfășurarea fazei zonale a Competiției Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat. Arena pentru desfășurare a fost amenajată în parcarea mall-ului VIVO, iar deschiderea evenimentului s-a făcut în prezența prefectului județului Constanța, Silviu Coșa, precum și a reprezentanților celorlalte instituții din sistemul național de apărare și ordine publică ce fac parte din Comandamentul județean pentru Situații de Urgență.

„La competiție participă șapte echipaje reprezentative ale inspectoratelor București – Ilfov, Brăila, Buzău, Vrancea, Galați, Tulcea și, bineînțeles, ale inspectoratului gazdă, Constanța. Această competiție este formată din două probe, descarcerarea din autovehicule și acordarea primului ajutor calificat, probe care se desfășoară simultan, dar, în același timp, ele sunt independente, iar fiecare probă are două etape. Pe parcursul celor două probe, se evaluează nivelul de pregătire al concurenților și modul în care stăpânesc tehnicile de descarcerare și de acordare a primului ajutor”, a precizat, pentru CTnews, col. Mihail-Cristian Amarandei, inspector șef al ISU „Dobrogea” Constanța.

Pe parcursul celor două zile, echipajele reprezentative ale celor șapte inspectorate pentru situații de urgență enumerate vor avea de rezolvat situații tactice potrivit unor scenarii întocmite de o comisie de specialiști. Participanții trebuie să facă dovada competențelor profesionale și folosirii celor mai bune practici și tehnici de intervenție. De asemenea, în competiție sunt încurajate ideile inovatoare care pot salva vieți sau care pot garanta succesul misiunii în timp cât mai redus.

„Nu cred că există zi în care să nu fie necesară intervenția dumneavoastră într-o situație reală. În aceste condiții, această manifestare, pentru mine, este un moment în care noi, civilii, să conștientizăm faptul că trebuie să rămânem raționali, trebuie să fim răbdători, trebuie să ținem ochii deschiși în permanență, astfel încât intervențiile dumneavoastră în viața reală să fie cât mai puține. Vă mulțumesc pentru toată activitatea pe care o desfășurați și vă urez mult succes, pentru că succesul dumneavoastră pentru noi înseamnă o viață sau mai multe vieți salvate”, a ținut să puncteze prefectul județului Constanța, Silviu Coșa.

Pompierii și paramedicii din structurile ISU amintite au tras la sorți scenariile, iar fiecare echipă a avut la dispoziție 20 de minute pentru a-și demonstra abilitățile de acordare a primului ajutor sau de descarcerare a victimelor unor accidente rutiere.

Simulările s-au desfășurat într-un cadru cât mai apropiat de cel real, iar remarcabil este faptul că, înainte de a intra în acțiune pentru scenariul individual tras la sorți, fiecare echipă de salvatori a fost temporar izolată, până când organizatorii au constituit scena de intervenție. Astfel, militarii ISU și SMURD au avut posibilitatea să se confrunte cu același nivel de imprevizibilitate ca într-o situație reală.

Fiecare probă a fost cronometrată din momentul în care primul militar a pus piciorul jos din mașina de intervenție, fie că a fost vorba de o ambulanță SMURD sau de o autospecială cu modul de descarcerare. Intervențiile s-au desfășurat sub atenta supraveghere a evaluatorilor, care au punctat fiecare pas efectuat de membrii echipei de salvare.

„Urmărim conform unui tabel. Este un număr de parametri care trebuie stabiliți, care de fapt trebuie respectați și în viața reală. Sunt stabiliți conform protocolului de resuscitare, conform ghidului de traumă. Fiecare trebuie să le respecte și să fie ca un automatism atunci când ajunge în fața cazului, să nu stai să bâjbâi după ceva, mai ales când, în ziua de azi, știm cu toții, avem spectactori care pot înregistra orice mișcare pe care o facem și care poate fi suspusă criticii ulterioare. Până acum s-a evaluat o singură echipă, folosesc tehnicile adecvate, nu am văzut nimic care să pună în pericol viața unei posibile victime în viața reală”, a declarat dr. Sorin Leonte, medic urgentist în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța și evaluator în cadrul competiției.

Un al rol pe care îl are Competiția Națională de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat este acela de a oferi echipelor participante oportunitatea schimbului de experiență. În plus, reprezentanții ISU „Dobrogea” Constanța au atras atenția asupra faptului că, în majoritatea cazurilor, efectele unor situații de urgență pot fi limitate sau chiar eliminate, dacă oamenii sunt informații corect și din timp și astfel au la îndemână instrumentele și cunoștințele necesare pentru a acționa corect.

De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.

Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*