Un incident grav a avut loc cu puțin timp înainte de ora 8.00 a zilei de 16 decembrie. Pompierii militari au fost solicitați să intervină după ce o butelie a explodat pe strada Verde din Constanța.
Medicii de la SMURD au reușit să scoată de acolo o femeie de aproximativ 78 ani . I s-au acordat primele îngrijiri medicale și a fost transportată cu o ambulanță SMURD la Spitalul de Urgență Constanța. În urma exploziei a mai fost rănită o persoană care a refuzat transportul la spital.
Inițial, pompierii militari au crezut că au de a face și cu un incendiu, dar deflagrația nu a fost urmată de foc.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Românilor le place mâncarea gătită, ca la mama acasă. Cu toţii folosim, la preparearea gustoaselor şi tradiţionalelor bucate, uleiul vegetal – fie că este de floarea soarelui, de măsline sau chiar de palmier. Dar ce […]
„Moş Crăciun în localitatea mea“ este tema de anul acesta a concursului judeţean de creaţie de bandă desenată „BD Noël-BD Santa“, iniţiat de Şcoala Gimnazială nr. 33 “Anghel Saligny “şi Liceul Teoretic „Decebal“ din Constanţa. […]
Asigurarea locurilor de muncă pentru locuitorii din sud-ul litoralului rămâne o prioritate pentru conducerea Consiliului Județean Constanța! Astăzi, la invitația președintelui CJC, Marius Horia Țuțuianu, și ca urmare a problemelor semnalate la Șantierul Naval Daewoo […]
Be the first to comment