FOTO VIDEO Exercițiul prezentat de Forțele Navale de Ziua Marinei a revenit după patru ani pe faleza din fața Comandamentului Flotei. Turiștii au putut urmări cum acționează marinarii militari

Ziua Marinei Române 2023. FOTO Liliana Boioglu

A fost zi de sărbătoare la Constanța. De Ziua Marinei, exercițiul prezentat de Forțele Navale Române a revenit după patru ani pe faleza din fața Comandamentului Flotei, iar turiștii au putut urmări cum acționează marinarii militari. Vremea nu a fost cea mai potrivită, vântul puternic a împiedicat realizarea anumitor exerciții care au fost scoase din programul demonstrativ din motive de siguranță.

La acest eveniment au fost prezenți președintele României, Klaus Iohannis, președintele Senatului, Nicolae Ciucă, prim-ministrul Marcel Ciolacu, miniștri, parlamentari, autorități locale.

Festivitatea a început cu primirea președintelui României, Klaus Iohannis, urmată ridicarea Pavilionului, geacului și a Marelui Pavoaz la bordul navelor militare, concomitent cu intonarea Imnului de Stat al României și cu tragerea a 21 de salve de tun, conform tradiției marinărești.

Apoi, președintele Klaus Iohannis, în discursul său, a transmis un mesaj marinarilor militari.

“Dragi marinari, sunteți expresia profesionalismului și a dăruirii într-o carieră militară dificilă, dar esențială pentru apărarea țării noastre. Forțele Navale Române contribuie semnificativ la îmbunătățirea securității regionale, europene și euroatlantice. Misiunile desfășurate alături de aliații și partenerii noștri din NATO și din Uniunea Europeană pentru ca apele teritoriale și cele ale lumii să fie mai sigure dovedesc pe deplin acest fapt.

Vă felicit pentru îndeplinirea misiunilor voastre și vă urez mult succes în continuare! Marinarilor civili le doresc călătorii în siguranță pe mările și oceanele lumii și să se întoarcă mereu cu bine acasă! Fie ca Sfânta Fecioară Maria, protectoarea Marinei României, să vă aibă în pază și ocrotire! La mulți ani și bun cart înainte!” – a afirmat președintele Klaus Iohannis.

Premierul Marcel Ciolacu a subliniat faptul că prin această sărbătoare este marcat și rolul pe care România îl are în regiunea Mării Negre.

“Înainte de toate, aș vrea să îi salut pe toți marinarîi români, militari și civili. Vă doresc tuturor numai bine și mult succes în activitatea dumneavoastră. La mulți ani în această zi sfântă, de 15 August, ziua Sfintei Marii, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni! Pe lângă importanța istorică, Ziua Marinei Române are o semnificație simbolică aparte. Prin această sărbătoare, marcăm rolul deosebit pe care România îl are în regiunea Mării Negre și la Gurile Dunării, locul unde se deschide cea mai importantă cale de navigație dintre Orient și inima Europei.

În ultimii ani, această poziție a României a căpătat o semnificație din ce în ce mai importantă, atât în ceea ce privește dezvoltarea activităților comerciale sau a politicilor energetice ale Uniunii Europene, dar mai ales în privința poziției geostrategice esențiale pentru Alianța Nord-Atlantică din care facem parte. Aș spune că astăzi, la mai bine de un an și jumătate de la invazia total incorectă a Federației Ruse în Ucraina, rolul României ca partener NATO în această regiune a Mării Negre a căpătat o importanță și mai mare”, a spus Marcel Ciolacu.

Şeful Statului Major al Forţelor Navale, viceamiral Mihai Panait, a declarat că investiția în viitor reprezintă pentru Forțele Navale Române o ancoră de stabilitate în sistemul național de educație.

“Doamnelor și domnilor, hrăniți la școala aprigă a mării, marinarii militari dovedesc prin tot ceea ce au făcut și prin tot ceea ce fac că sunt la înălțimea exigențelor impuse de profesia pe care și-au ales-o. Suntem în slujba fiecărui cetățean român și ne îndeplinim misiunile constituționale cu demnitate și profesionalism pentru consolidarea securității și apărării colective în regiunea Mării Negre, fiind un partener credibil și stabil, un furnizor de securitate pentru partenerii noștri internaționali.

Investiția în viitor reprezintă pentru Forțele Navale Române o ancoră de stabilitate în sistemul național de educație, o investiție importantă în viitorul instituției noastre. Ne-am adaptat permanent oferta educațională la provocările mediului actual de securitate și la voiajele internaționale ale Navei Școală Mircea, mândria noastră, a marinarilor. În zi de sărbătoare, mulțumesc conducerii Ministerului Apărării Naționale, Statului Major al Apărării, precum și Statului Major al Forțelor Aeriene și Statului Major al Forțelor Terestre pentru sprijinul constant pe care ni l-au acordat pe parcursul ultimului an pentru îndeplinirea tuturor obiectivelor asumate.

De asemenea, adresez mulțumiri întregului personal din Forțele Navale Române pentru eforturile susținute, depuse pentru realizarea obiectivelor planificate și a misiunilor primite (…), le urez să rămână aceiași oameni de încredere, dedicați meseriei, care să transmită generațiilor următoare atașamentul față de profesia de marinar, mândria de a fi român și sentimentul de patriotism.”

După alocuțiunile persoanelor oficiale și serviciul religios, au fost lansate, în apa mării, ancore de flori în memoria eroilor marinari, care își dorm somnul de veci în adâncurile apelor.
Demonstrațiile de Ziua Marinei au început odată cu salutul de deschidere a exercițiului executat de elicoptere și ambarcațiuni rapide, care au purtat drapele României, Alianței Nord-Atlantice și Uniunii Europene. Momentul a fost urmat de defilarea Navei-școală „Mircea”, Ambasadorul Onorific al României pe mările și oceanele lumii, iar un elicopter militar a lansat trei scafandri parașutiști.

Au urmat alte elemente precum respingerea atacului aviației inamice, căutarea și atacul asupra unui submarin inamic, respingerea unui desant maritim, combaterea migrației ilegale pe mare.

Evenimentul s-a încheiat cu o defilare a militarilor străini prezenți la Ziua Marinei.

Purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale, Cornel Pavel, a afirmat că după patru ani manifestările prilejuite de Ziua Marinei au revenit pe faleza Comandamentului Flotei.

“În primul rând, ne bucurăm pentru că, după o absență de 4 ani, am revenit aici, pe faleza din fața Comandamentului Flotei și pe scena maritimă din fața clădirii Comandamentului Flotei. Exercițiul demonstrativ pe care îl prezentăm astăzi publicului cuprinde secvențe ale unor proceduri operaționale standard pe care le utilizăm și le aplicăm pe mare. Totul se desfășoară în condiții de siguranță. Dacă anumite secvențe, și mă refer aici la navele militare fluviale, nu se pot desfășura din cauza înălțimii valului și a vitezei vântului, acestea au fost eliminate din exercițiul demonstrativ. În rest, tot ceea ce ne-am planificat am reușit să facem, să arătăm publicului de pe faleză cum acționăm noi pe mare.

Scenariul este de actualitate, adaptat la contextul actual de securitate, la modul în care noi acționăm pe mare de la începutul războiului din Ucraina până în prezent.

Toți militarii din Forțele Navale participă la eveniment, pentru că suntem prezenți nu numai la Constanța, ci și la Mangalia, Tulcea, Brăila, Galați și București, astfel că suntem toți prezenți la datorie astăzi, de ziua noastră. Exercițiul demonstrativ îl avem în desfășurare și la Mangalia și la Brăila, Galați și Tulcea.

La mulți ani tuturor celor care astăzi își serbează ziua onomastică, tuturor marinarilor militari, civililor, lucrătorilor portuari. La mulți ani celor care nu sunt aici, acum, cu noi la Constanța, dar știu că sunt alături de noi oriunde s-ar afla!”

Ziua de 15 august se va încheia cu retragerea cu torțe a marinarilor și cu un spectacol de artificii și de drone, oferit de Primăria Municipiului Constanța. Formația muzicală a Forțelor Navale, condusă de colonel Cornel Ignat, va susține un mini-concert de piese din repertoriul marinăresc pe faleza Cazinoului din Constanța, în intervalul orar 20.00-20.30, după care marinarii se vor retrage cu torțe pe itinerariul Cazino – Faleză – Comandamentul Flotei – Str. Remus Opreanu – Piața Ovidiu, unde Muzica Militară a Forțelor Navale își va continua reprezentația.
La ora 22.45, spectatorii prezenți în Piața Ovidiu sunt invitați de Primăria Municipiului Constanța să urmărească un spectacol de artificii și de drone, care marchează finalul celei de-a 121-a aniversare a Zilei Marinei Române.

De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.

Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*