FOTO VIDEO Transformare urbană, la Cernavodă. Au început lucrările de amenajare a infrastructurii rutiere în cartierul Prelungirea Seimeni. Primăria cere sprijinul cetățenilor

Primăria Cernavodă amenajază infrastructura rutieră în cartierul Prelungirea Seimeni. FOTO Adrian Boioglu

O nouă etapă de dezvoltare urbană prinde contur la Cernavodă. Este vorba de cartierul Prelungirea Seimeni unde, în această perioadă, se lucrează intens la amenajarea și asfaltarea unei șosele și trotuarelor aferente acesteia. Cel care a vorbit despre proiect a fost viceprimarul orașului Cernavodă, Șerif Cîrjali.

„Noi vrem să folosim puterea exemplului. De când am preluat mandatul, în Prelungirea Seimeni s-a făcut un cartier nou. Au fost cetățeni care aveau câte un hectar de teren și l-au lotizat. Și-au făcut loturi de câte 500 de metri, 1.000 de metri și le-au dat cetățenilor. Cetățenii au început să construiască, dar problema cea mai mare este că ei nu au lăsat drum de acces; drum de acces care se poate autoriza, bineînțeles”, a explicat acesta.

Viceprimarul subliniază că actuala echipă de management din Primăria Cernavodă i-a invitat la discuții pe proprietarii din noul cartier și le-a expus situația și anume faptul că, dacă vor să își construiască locuințe pe terenurile achiziționate, trebuie să țină cont că vor avea nevoie și de infrastructură rutieră. Pentru amenajarea acestei, Primăria le-a cerut oamenilor să cedeze anumite suprafețe de teren tocmai pentru a putea fi amenajate străzile și trotuarele de care orice cartier civilizat are nevoie.

„Nu ne-am înțeles. Singurul care a fost receptiv a fost un cetățean care a avut lotul acesta de un hectar sau două hectare. El a predat către noi pentru construirea șoselei, șase metri șoseaua plus câte un metru în stânga și în dreapta pentru amenajarea trotuarelor, ca noi să putem să investim. Am făcut proiectul și am dat drumul investiției”, a mai spus Cîrjali.

Momentan, pe terenul obținut pentru domeniul public, administrația desfășoară lucrări de amenajarea a unei șosele, un proiect durabil, gândit cu responsabilitate, mai spus adjunctul primarului Liviu Negoiță.

„Aici vor fi lucrări de infrastructură de tip șosea, asfaltat cu strat de piatră de 20, două straturi de asfalt și trotuarele pe stânga și pe dreapta amenajate cu pavele de câte un metru. Aici vom monta și iluminat, vom extinde și rețeaua de apă, căldură, când vom avea agent termic, vom extinde și rețeaua de termoficare. Dar amenajarea șoselei este primul pas pentru ca oamenii să poată intra în civilizație, să poată să își construiască imobile stânga – dreapta, pe loturile care au fost vândute”, a reiterat viceprimarul Șerif Cîrjali.

Odată începute lucrările de amenajare a infrastructurii rutiere, în cartierul Prelungirea Seimeni s-au dublat și prețurile terenurilor, care au ajuns de la 10 – 15 euro pe metrul pătrat la circa 30 de euro metrul pătrat.  O problemă persistă însă și anume reticența proprietarilor de a ceda metri din terenurile lor pentru ca Primăria să poată amenaja străzile. Viceprimarul Șerif Cîrjali face apel la toți proprietarii să evalueze situația și să înțeleagă necesitatea colaborării dintre administrația publică și cetățeni în folosul comunității.

„Un cartier tânăr și modern. Aici, v-am spus, prețurile pentru metrul pătrat de teren au crescut și va fi un minicartier cochet, aici, pe Prelungirea Seimeni și sperăm ca, pe această cale fac un apel către cei care vor infrastructură și vor șosele, să vină la Primărie și să predea terenul pentru ca noi putem da drumul la proiect, pentru că proiectul îl poți face doar dacă ai suprafața necesară, adică să ai șase metri, cu trotuar stânga – drepta, de un metru. Altfel nu puteam obține avizele de la pompieri și de unde mai e necesar. Putem, este o variantă, să facem șosele cu sens unic, care să aibă patru metri, dar trebuie să aibă posibilitatea să se întoarcă pe altă stradă.

Din păcate, toate terenurile dau tot în alte loturi de teren privat. Nu poți face nici sens unic. Deci, pe această cale rugăm cetățenii să vină și bineînțeles, noi vrem să dăm drumul și la un PUZ în zonă și poate așa să îi ajutăm. Facem apel să vină să ne sprijine să le putem amenaja infrastructura în tot cartierul. Oamenii și-au construit case, s-au mutat și acum vor buletin. Noi nu le putem da buletine, pentru că ei și-au construit case în câmp. Este nevoie să cedeze teren către Primărie pentru a putea amenaja străzi”, insistă viceprimarul orașului Cernavodă, Șerif Cîrjali.

Actuala lucrare, la strada denumită Măcelar Gheorghe Apostol, necesită un buget de aproximativ 700.000 de lei, bani pe care administrația publică locală îi alocă din bugetul local. Firma care a câștigat licitația pentru amenajarea șoselei și spațiului pietonal aferent este tot din Cernavodă, după cum mărturisește viceprimarul.

„Este tot un constructor din Cernavodă care a câștigat licitația. Perioada de execuție este de 45 de zile și tocmai pentru că avem un constructor bun, credem că proiectul va fi, într-adevăr, gata în 45 de zile. Bineînțeles că în josul străzii vom pune și un viaduct pentru apele care vin din amonte și va fi o șosea civilizată, frumoasă”, mai crede Cîrjali.

Primăria Cernavodă își pune speranțele că succesul acestui șantier îi va inspira pe actualii și viitorii locatari ai cartierului Prelungirea Seimeni să se implice și să dea curs solicitărilor din partea Primăriei, astfel încât confortul noului cartier să fie de nivel modern, demn de un oraș important, așa cum este Cernavodă.

De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.

Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*