FOTO VIDEO Distracție, voie bună, artiști de top și delicatese românești la Zilele Comunei Mircea Vodă

Zilele comunei Mircea Vodă. FOTO Cristina Sîmbeteanu

A fost din plin sărbătoare, în weekend-ul de Sfinții Constantin și Elena, în comuna constănțeană Mircea Vodă. Primăria și Consiliul Local au considerat că locuitorii comunei merită să celebreze cu fast zilele comunei, eveniment ajuns la cea de-a XVI-a ediție. Pentru asta, administrația publică locală a organizat o serie de manifestări cultural-artistice adaptate tuturor gusturilor și categoriilor de public, de la cei mai mici locuitori ai comunei, până la părinți și bunici.

„Suntem la a XVI-a ediție când sărbătorim zilele comunei Mircea Vodă, este strâns legată și de hramul bisericii din localitate căreia îi poartă numele (n.red – Sf. Împ. Constantin și Elena). Mâine (n.red – astăzi) avem hramul bisericii, astăzi sărbătorim tradițional românește. Cum am spus, suntem la cea de-a XVI-a ediție; avem deja o tradiție, aici, în comună. Prin această serbare încercăm să aducem în atenția tuturor locuitorilor toate categoriile de persoane sau mai bine zis toți locuitorii să încercăm să-i valorizăm și să îi apreciem, începând de la copilași, prin dansuri, cântece și sporturi, urmând seniorii, cu vârsta respectabilă, pe care îi apreciem și pe care încercăm să îi dăm exemplu pentru ceilalți locuitori ai comunității noastre”, a declarat, pentru CTnews, primarul comunei Mircea Vodă, George Ionașcu.

Micii au sfârâit pe grătare, iar savoarea lor inconfundabilă, alăturată unei binevenite beri reci, nu a făcut altceva decât să deschidă apetitul pentru distracție al oamenilor. Atracțiile au fost însă pentru toate vârstele și pentru toate gusturile. Nu au lipsit standurile cu jucării, dulciuri, porumb fiert, kurtoș kolac, gogoși, popcorn, răcoritoare etc. De asemenea, toboganele gonflabile le-au dat de lucru copiilor, în timp ce părinții și bunicii s-au putut bucura de socializare.

„Pe lângă tradiționalele produse românești oferite de agenții economici, noi ne-am axat pe partea artistică, în primul rând pe promovarea valorilor din comună, pe copiii talentați, pe copiii merituoși, dar și pe ceilalți locuitori care aduc un plus de valoare în comunitate și cu care de mândrim, apoi am adăugat și partea artistică, prin invitarea unor cântăreți de marcă, recunoșcuți la nivel local, național sau internațional”, a mai adăugat primarul.

Sâmbătă seara, baza sportivă din Mircea Vodă a fost cât pe ce să devină neîncăpătoare la concertul de senzație organizat de Primărie și Consiliul Local. Au urcat pe scenă artiști cunoscuți și îndrăgiți precum Maria Magdalena Ignat, Elena Vasile Călin, Ansamblul Kelyfos, Ionuț Bostan, Matilda Pascal Cojocărița, Oana Radu și Jador.

„Este o încântare să văd atâta public extraordinar aici, care să perceapă și să savureze muzica mea moldovenească. Pentru cei mici, eu sunt o mare iubitoare de copii, iar pe cei din Mircea Vodă îi îndemn să îmbrățișeze muzica, indiferent de gen, pentru că muzica este cea care dă tonul în viață. Iar pentru cei mai mare urarea mea este să se înveselească. Să fie iubiți și să dăruiască, să se gândească la faptul că fiecare zi dăruită este o zi splendidă în viața lor și să nu își facă probleme, pentru că viața este unică. Probleme oricum vin și trec, așa că să le tratăm ca atare și să le dăm la o parte. Deci, fiți fericiți, dragilor”, a fost urarea transmisă de Zilele Comunei Mircea Vodă de interpreta de muzică populară Matilda Pascal Cojocărița.  

Ca de fiecare dată, o apariție demnă de scenele internaționale a avut și cântăreața Oana Radu, care, prin piesele ei și prin atitudinea care a consacrat-o a reușit să creeze o atmosferă absolut superbă, de bucurie pentru toți cei prezenți.

„Publicul a fost absolut fabulos, foarte receptiv și mă bucur mult că i-am cunoscut. Le urez să rămână la fel de tineri, la fel de frumoși și la fel de plini de viață”, a transmis artista.

Spectacolul a fost completat cu trei momente absolut memorabile ale fetelor din trupa de dans Elegance Show, care au oferit, pe rând, un număr de can can menit să taie respirația publicului prin îndrăzneala specifică, un sincron tipic brazilian completat de costume pe măsură și o reprezentație de dansuri tradiționale țigănești.

„Atmosfera este foarte plăcută, în această seară. Mă bucur că domnul primar s-a gândit și la noi, ca să facă ceva pentru tineret, după cum ați văzut, vine Jador, care reprezintă tineretul și este foarte plăcut. Domnul primar este ca un prieten pentru mine, pot să zic. Când am o problemă despre comună sau altceva mă adresez direct dumnealui. În viitor mi-aș dori să reabiliteze străzile în primul rând, fiindcă doar ce am făcut 18 ani, dau și eu de permis și să ne asfalteze străzile și cam atât”, consideră unul dintre tinerii prezenți în număr considerabil la sărbătoare.

Un astfel de spectacol încins, nu se putea încheia decât cu un spectaculos foc de artificii, care a însoțit urările de bucurie și prosperitate adresate comunității din Mircea Vodă.

„Toate au un rol: și partea socială, de distracție, dar întotdeauna investițiile vor prima”

Primarul comunei a ținut să le transmită locuitorilor că evenimentul organizat pentru ca ei să se simtă bine în compania vecinilor și prietenilor nu afectează cu absolut nimic prioritatea zero a administrației publice locale și anume investițiile în îmbunătățirea pe termen mediu și lung a condițiilor de trai din localitate.

„În general sunt o persoană destul de calculată și echilibrată și niciodată nu o să fac un gest necugetat de a tăia de la partea de investiții ca să fie pe partea de distracții. Toate au rolul lor în viață, și partea culturală și socială, distracția, dar întotdeauna investițiile vor prima. Avem în derulare proiectul de introducere a canalizării, avem în derulare proiecte de asfaltare, așa că oamenii nu trebuie să își facă griji că s-a rupt dintr-o parte, ca să punem în partea asta. Nu, dacă nu aveam, nu făceam. Eu zic că ne-am chibzuit, suntem la a XVI-a ediție, avem trei ani de pauză în care n-am mai reușit să organizăm și cred că și pentru noi și pentru ei se dorea o revenire la normalitate prin această serbare câmpenească prin care să ne regăsim cu mic cu mare într-o atmosferă de sărbătoare, aici, la Mircea Vodă”, a mai punctat edilul George Ionașcu.

Se poate spune că succesul evenimentului cultural artistic ce i-a strâns în același loc pe toți locuitorii comunei Mircea Vodă se datorează și faptului că această comunitate rurală poartă cu sine o tradiție veche a unității, prieteniei și solidarității.  Astfel, efortul administrației publice locale de a organiza o festivitatea de asemenea amploare a fost mai mult decât binevenit, consideră localnicii.

„Mi se pare un eveniment binevenit pentru toți oamenii de aici, de frumos, ne bucurăm. Noi, în general, suntem mulțumiți de ceea ce a făcut până acum, canalizările, infrastructura, e un om deosebit, care se ocupă de localnici, de copii, în special, cu școlile, cu bătrânii, de sărbători, suntem foarte mulțumiți de el, e un om deosebit” , a afirmat o locuitoare a comunității din Mircea Vodă.

„E frumos, ne simțim bine aici. Și anul trecut a fost frumos, mulțumim primarului că își dă interesul și pentru noi, pentru oamenii de rând. Ar fi multe proiecte de făcut, dar în raport cu banii, face și el ce poate. A făcut școli, grădinițe, străzi, rețea de apă și canal, multe”, a mai completat un alt localnic, aflat la serbarea de Zilele Comunei.

Comercianții, la rândul lor, se declară mulțumiți de managementul public local de la Mircea Vodă.

„Vânzarea este OK, pentru vremea de afară și pentru populația de aici, chiar nu ne așteptam. Un an extraordinar, atât pentru noi, comercianții, cât și pentru toți oamenii care nu se așteptau ca localitatea aceasta să fie atât de bogată și să vină atât de multă lume. Organizarea a fost de nota 10, absolut tot, ireporoșabil, începând de la orchestră, terasele au fost foarte bune, cu produse tradiționale românești, am reușit să mulțumim chiar și cele mai exigente gusturi. După părerea mea, toată lumea a fost mulțumită”, s-a exprimat unul dintre comercianții care au deținut standuri la sărbătoarea organizată pe baza sportivă din Mircea Vodă. 

Zilele Comunei Mircea Vodă, după cum a afirmat și primarul George Ionașcu, sunt în strânsă legătură cu hramul bisericii din localitate, care poartă numele Sfinților Împărați Constantin și Elena. Lăcașul de cult datează de la începutul secolului XX, fiind o expresie a solidarității existente încă de la acea vreme între locuitorii satului. Zidurile bisericii, ca și credința oamenilor care au contribuit la ctitorirea ei, a rămas intactă de-a lungul celor două războaie mondiale, fiind și astăzi locul unde creștinii ortodocși din Mircea Vodă merg la fiecare sărbătoare pentru a primi cuvântul lui Dumnezeu.

Tot cu ocazia zilelor comunei, primarul George Ionașcu a avut un mesaj pentru toți membrii comunității:

„Vreau să urez tuturor locuitorilor comunei Mircea Vodă multă sănătate, putere de muncă, multe realizări și să știe că oricând ușa mea este deschisă pentru absolut orice problemă, în limita și puterea care să țină de mine. La ceas aniversar, doresc ca numele comunei Mircea Vodă să fie dus mai departe de toți cei care pot avea un cuvânt de spus. Dumnezeu să îi binecuvânteze pe toți și la mulți ani comunei Mircea Vodă!”, a transmis primarul.

De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.

Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*