FOTO VIDEO Ansamblul folcloric Mugurelul din Cernavodă, peste două decenii de promovare a dansului popular și a tradițiilor dobrogene  

Ansamblul Mugurelul din Cernavodă. FOTO Mariana Mazilu

Înființat în urmă cu mai bine de două deceniii, Ansamblul folcloric Mugurelul din Cernavodă reprezintă un nume binecunoscut pe scenele cântecului și dansului popular românesc. Generații de copii și tinerii îndrumați, încă din anul 2006, de Mariana Mazilu (la rândul său, fostă componentă a ansamblului), au adus faimă ansamblului și orașului dunărean, dovadă în acest sens fiind numeroasele premii obținute pe scenele festivalurilor naţionale şi internaţionale de folclor, la care au participat.

În acest moment, avem un număr de 60 de copii și tineri care își desfășoară activitatea în cadrul Ansamblului. Deși ar putea să vă surprindă, un număr mare de copii vin la noi pentru dansul popular. Copiii sunt atrași, vin prima oară și văd atmosfera, văd cum lucrăm noi cu copiii, și după aceea rămân. În decursul anilor, am pregătit și îndrumat multe generații, iar în această toamnă ne pregătim să începem să lucrăm cu o nouă generație de copii, a declarat, pentru CTnews, Mariana Mazilu, cea care se ocupă, împreună cu soțul său, de îndrumarea tinerilor dansatori.

În ultima perioadă, chiar dacă restricțiile impuse de pandemie au limitat serios manifestările culturale, ansamblul cernavodean a reușit să aibă un program bogat, cu participări la emisiuni televizate și filmări de videoclipuri, alături de interpreți populari consacrați.

Este o perioadă mai restrictivă, din punct de vedere al spectacolelor și evenimentelor artistice, dar noi avem, totuși, o activitate consistentă. La jumătatea lunii august, am fost invitați și am participat la o emisiune pe plaja Cleopatra din Saturn, la o televiziune națională. Am avut două intervenții, prima cu un dans tradițional rusesc, mai bine spus o suită de dansuri, precum și un dans sportiv, latino-american, Cha-cha-cha.

Să nu vă mire acest lucru, chiar dacă noi suntem un ansamblu folcloric ne-am dorit să facem și altceva, să aducem diversitate în repertoriul nostru. De asemenea, recent am filmat câteva videoclipuri, alături de soliști din Constanța, cu doamna Maria Stângă și cu elevii săi. Am filmat în jur de 15 videoclipuri, chiar aici, în Cernavodă, în niște locații superbe, așa cum doar Dobrogea noastră poate oferi. Așteptăm și alte evenimente, iar pregătirea continuă, chiar dacă este vacanță, și așteptăm cu drag și alte invitații, a povestit Mariana Mazilu.

Trebuie remarcat că tinerii dansatori ai Ansamblului folcloric Mugurelul au un repertoriu foarte variat, cu dansuri populare ce acoperă majoritatea zonelor țării, dansuri ale etniilor conlocuitoare, precum dansurile turcești, aromâne sau rusești, dar și dansuri moderne.

Noi sperăm să scăpăm de toate constrângerile și, chiar dacă activitatea este un pic limitată, noi ne pregătim încontinuare, a mai spus Mariana Mazilu.  

În decursul anilor, Ansamblul Folcloric Mugurelul din Cernavodă s-a remarcat la numeroase festivaluri din țară și din străinătate, precum Festivalul Prietenia și Festivalul de datini și obiceiuri de Crăciun, ambele desfășurate la Silistra (Bulgaria), Festivalul de datini și obiceiuri de la Cumpăna, Festivalul vinului dobrogean de la Constanța, Festivalul Dan Moisescu de la Topalu, precum și spectacole organizate cu prilejul sărbătoririi zilelor orașelor Hârșova, Medgidia, Constanța, Ovidiu, Lehliu, Cumpăna, Adamclisi, Cernavodă și Mangalia. Nu în ultimul rând, trebuie amintite colaborările și participările la emisiuni folcloice, alături de binecunoscuta interpretă a cântecului popular dobrogean Aneta Stan.

Activitatea Ansambului folcloric Mugurelul este susținută de către Primăria Orașului Cernavoda și își desfășoară activitatea în cadrul Casei de Cultură I.D.Chirescu din localitatea dunăreană.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Constanța NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*