Tren deraiat între Lumina și Ovidiu. FOTO SRPT - TN Năvodari
O garnitură a operatorului Tehnotrans Ploiești a deraiat sâmbătă, 20 aprilie, pe calea ferată care face legătura între localiățile constănțene Lumina și Ovidiu.
Polițiștii de la Serviciul Transporturi Năvodari spun că trenul era încărcat cu cocs-petrol. Incidentul a avut loc la kilometrul 16 al căii ferate, atunci când vagonul 4 din fața locomotivei a deraiat. Circulația a fost blocată pe magistrala feroviară, iar traficul a fost deviat pe relația Midia – Năvodari – Dorobanțu.
Reprezentanții CFR spun că trenul privat de marfă circula între stațiile Năvodari și Constanța Mărfuri. Acest interval de stații face parte din linia neinteroperabilă administrată de gestionarul privat GFR.
“Menționez că pe secția respectivă nu circulă trenuri de călători nici de stat, nici private. Trenul de marfă asigura un transport de cocs”, a precizat Oana Brânzan, purtătorul de cuvânt al CFR SA.
Tren deraiat între Lumina și Ovidiu. FOTO SRPT – TN Năvodari
Tren deraiat între Lumina și Ovidiu. FOTO SRPT – TN Năvodari
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un psiholog constănțean a fost trimisă în judecată a pentru două infracțiuni a devenit trafic de influență.Potrivit procurorilor Tribunalului Constanța, psihologul în cauză este Oana Danciu, în vârstă de 37 de ani, aceasta aflându-se în […]
Târgul săptămânal, sau oborul cum mai este știut, nu se va mai ține o perioadă la Constanța. Asta după ce contractul actual a expirat, iar autoritățile nu au găsit un alt spațiu în care oamenii […]
Oamenii au ieşit în stradă, din nou, pentru a-și striga nemulțumirile legate de proiectul de modificare a legilor Justiției. Începând cu ora 18.00, constănțenii s-au strâns în fața Prefecturii Constanța. Numărul protestatarilor a depășit cifra […]
Be the first to comment