Tabere organizate de UDTTMR pentru copiii de la Școala Comunitară. FOTO UDTTMR
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România dedică, și anul acesta, prima parte a lunii iulie activităților de vacanță. În perioada 1-6 iulie, a avut loc prima tabără la Șăulia, județul Mureș, la care au participat nu mai puțin de 200 de copii care frecventează cursurile de limba tătară de la Școala Comunitară a UDTTMR.
Programul a fost unul foarte variat, cu numeroase activități menite să îi familiarizeze pe copii cu cât mai multe dintre tradițiile comunității. Astfel că, cei mai mici membri ai comunității tătare au început prin a se cunoaște între ei, prezentându-se în limba maternă, și au continuat cu incursiuni în cultura tătară, totul sub îndrumarea cadrelor didactice care predau limba tătară la Școala Comunitară din cadrul UDTTMR. Folclorul tătăresc, proverbele în limba tătară, semnificația numelor proprii și a denumirilor unor localități din Dobrogea, kureșul sau steagul tătarilor, toate au fost prilej de îmbogățire a cunoștințelor despre propria identitate. Nu au lipsit nici incursiunile în istoria și cultura locurilor. Copiii au mers însoțiți de cadrele didactice la Salina Praid, la Casa răsturnată din Praid, la Turnul Pompierilor din Cluj-Napoca, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Gradina Zoologică Târgu-Mureș și la Cetatea Sighișoara.
Alți 200 copii se află în prezent în cea de-a doua tabără organizată de UDTTMR la Șăulia, județul Mureș, urmând să revină și ei acasă, pe data de 13 iulie, cu amintiri frumoase și cu multe cunoștințe noi despre tătari și despre obiectivele turistice vizitate.
Tabere organizate de UDTTMR pentru copiii de la Școala Comunitară. FOTO UDTTMR
Tabere organizate de UDTTMR pentru copiii de la Școala Comunitară. FOTO UDTTMR
Tabere organizate de UDTTMR pentru copiii de la Școala Comunitară. FOTO UDTTMR
Tabere organizate de UDTTMR pentru copiii de la Școala Comunitară. FOTO UDTTMR
Tabere organizate de UDTTMR pentru copiii de la Școala Comunitară. FOTO UDTTMR
Tabere organizate de UDTTMR pentru copiii de la Școala Comunitară. FOTO UDTTMR
Tabere organizate de UDTTMR pentru copiii de la Școala Comunitară. FOTO UDTTMR
Tabere organizate de UDTTMR pentru copiii de la Școala Comunitară. FOTO UDTTMR
Tabere organizate de UDTTMR pentru copiii de la Școala Comunitară. FOTO UDTTMR
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Compozitor și artist, promotor al stilului emo rap, care a surprins prin tatuajele de pe față, coafurile excentrice și vestimentația androgină, Lil Uzi Vert va urca, în premieră, pe scena principală a festivalului Neversea. Tot […]
Una dintre prioritățile primarului din Comana, Ion Adam, a fost reabilitarea drumurilor din comună, iar în ultima perioadă au fost pietruite aproximativ 40 la sută dintre acestea. Potrivit edilului, au fost pietruite drumurile atât din […]
Constanța va găzdui pentru a patra oară unul dintre turneele de calificare pentru Campionatele Europene de Baschet 3×3. Evenimentul la care vor participa și naționalele României, atât la masculin cât și la feminin, are loc […]
Be the first to comment