FOTO Sute de șoferi verificați, noaptea trecută, în Constanța și Mamaia, pentru consum de alcool sau substanțe psihoactive

Sute de șoferi verificați, în Constanța și Mamaia, pentru consum de alcool sau substanțe psihoactive. FOTO IPJ Constanța

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier și ai Biroului Rutier Constanța, cu sprijinul Serviciului Independent Rutier pentru Misiuni Speciale din Poliția Română, au desfășurat noaptea trecută o acțiune pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră în municipiul Constanța și stațiunea Mamaia, respectiv pentru prevenirea conducerii de vehicule sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive.

Astfel, polițiștii au oprit, pentru control, peste 300 de vehicule, conducătorii auto fiind testați cu aparatele etilotest și drug-test.

În urma activităților, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, totodată fiind reținute, în vederea suspendării, 12 permise de conducere, toate pentru consumul de băuturi alcoolice – sub limita de infracțiune. De asemenea, au fost retrase cinci certificate de înmatriculare. În plus, polițiștii au constatat patru infracțiuni la regimul rutier, dintre care două pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, una pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive și una pentru conducere cu permisul suspendat.

Exemple:

În jurul orei 23.40, polițiștii au identificat un bărbat, de 44 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia Nord, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În jurul orei 00.05, polițiștii au identificat un bărbat, de 44 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia Nord, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În jurul orei 01.30, polițiștii au identificat un bărbat, de 33 de ani, care a condus un motociclu pe bulevardul Mamaia din stațiunea Mamaia, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pentru perioada în curs și în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul drug-test a rezultat o valoare pozitivă pentru THC-5, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge.

În toate cauzele au fost întocmite dosare de cercetare penală.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*