FOTO Sute de salvatori, din 23 de județe, vor fi detașați pe litoral pe perioada sezonului estival

Sute de salvatori, din 23 de județe, vor fi detașați pe litoral pe perioada sezonului estival. FOTO ISU Constanța

Peste 550 de pompieri, din 23 de județe ale țării, vor suplimenta pe întreaga perioadă a sezonului estival efectivele de salvatori pregătiți să deruleze acțiuni pe litoralul românesc.

Măsurile dispuse la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență sunt menite să asigure gestionarea eficientă a diverselor tipuri de risc și vizează acoperirea palierelor preventiv și de intervenție, prin suplimentarea personalului și a tehnicii existente la nivelul județului Constanța cu efective și mijloace specifice  de intervenție (ambarcațiuni, ambulanțe SMURD, autospeciale de stingere a incendiilor, șenilate).

Pentru evitarea evenimentelor deosebite și menținerea gradului de siguranță a celor care tranzitează litoralul românesc, un aspect important avut în vedere este reprezentat de  prevenirea situațiilor care pot pune în pericol viața sau bunurile turiștilor. În acest sens, începând cu data de 04 iunie, prima serie de specialiști din unitățile subordonate IGSU a fost detașată pe litoral pentru susținerea activităților de prevenire, în cadrul echipelor mixte, constituite cu personal al ISU Constanța. Echipele de specialiști vor fi schimbate la fiecare două săptămâni și își vor desfășura activitatea în perioada iunie – august.

Controalele de prevenire se vor efectua la unități de turism și de agrement, cu prioritate la cele unde se înregistrează un număr mare de turiști sau la care au fost constatate, pe timpul verificărilor anterioare, deficiențe privind securitatea la incendiu. De asemenea, se vor avea în vedere și construcțiile sau amenajările destinate organizării concertelor, festivalurilor sau spectacolelor, târgurile tematice, precum și campingurile, taberele școlare sau alte spații cu caracter sezonier.

Totodată, pentru creșterea gradului de siguranță a  turiștilor care aleg să-și petreacă vacanța pe litoral, în zonele cu afluență mare de persoane din  județul Constanța, au fost operaționalizate 25 puncte de lucru temporare, repartizate după cum urmează:

11 puncte de stingere a incendiilor, în localitățile Urluia/Adamclisi, Crucea, Băneasa, Valea Dacilor, Ovidiu, Valu lui Traian, Stațiunea Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Costinești, Vama Veche; acestea sunt încadrate fiecare cu o autospecială de stingere cu apă și spumă;

8 puncte de prim ajutor, în localitățile Corbu, Mamaia Nord /Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Costinești, Saturn-Venus și Vama Veche; acestea sunt dotate cu corturi, ambulanțe și șenilate;

6 puncte de salvare acvatică, în Portul Turistic Tomis, Lacul Siutghiol (Ovidiu și Baza UMC), Portul Belona (Eforie Nord), Lacul Techirghiol și Portul turistic Mangalia; acestea sunt încadrate fiecare cu o ambarcațiune.

O atenție deosebită este acordată și eficientizării misiunilor de răspuns la situații ce pot apărea pe autostrada A2. Astfel, în fiecare weekend, în perioada sezonului estival, mai multe echipaje de pompieri asigură intervențiile în situații de urgență (inclusiv cele medicale) pe tronsoane prestabilite, cu personal și tehnică din cadrul ISU Călărași, ISU Ialomița și ISU București-Ilfov. Pentru asigurarea unui răspuns prompt și eficient, mașinile pompierilor vor fi amplasate la km 19, km 64, km 105 (punct de lucru permanent) și km 142 (Stația de pompieri Fetești, lângă autostrada A2). În aceste locații se vor regăsi echipaje de stingere cu modul de descarcerare și ambulanțe SMURD.

Proiectul, lansat la inițiativa Departamentului pentru Situații de Urgență în anul 2016, urmărește îmbunătățirea modului în care este acordată asistența medicală de urgență și creșterea gradului de securitate a cetățenilor, prin mobilizarea forțelor și mijloacelor tehnice specifice intervenției în cazul producerii diverselor situații de urgență.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*