FOTO Pompierii constănțeni sunt în stare de alertă în urma unui incendiu puternic la Vadu Oii. Au fost chemați în ajutor pompieri din timpul liber și din Țăndărei și Slobozia

Incendiul de vegetație uscată a scăpat de sub control. FOTO ISU Dobrogea

Un incendiu izbucnit la vegetația uscată din zona Vadu Oii, s-a extins cu repeziciune din cauza vântului puternic. Focul  scăpat de sub control s-a extins la o pădure tânără de plopi albi. Pompierii constănțeni au intervenit inițial cu două echipaje, dar din cauza amplorii incendiului, s-a decis suplimentarea echipajelor.

Inițial, la incendiu au fost trimise două echipaje ale ISU Dobrogea din stația Hârșova, iar ulterior a fost anunțat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Hârșova, precum și Ocolul Silvic.

S-a decis sporirea echipajelor și în sprijinul pompierilor de la Hârșova s-au trimis de la Detașamentul Cernavodă un camion cu 11 pompieri și s-a cerut ajutorul și de la ISU Ialomița, fiind trimise echipaje de la Țăndărei și Slobozia. De asemenea s-a ridicat capacitatea operativa la nivelul subunități de la Hârșova, în acest sens fiind chemați pompierii din turele libere.

Incendiul se manifesta pe aprox 30 de ha, pădurea este de plopi albi (puieți de 8-10 ani). Datorita vântului puternic exista pericol de propagare și extindere rapidă la o suprafață mult mai mare.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că circulația rutieră pe DN2A (E60) Slobozia – Constanța se desfășoară pe tronsonul kilometric 117 – 118 (Giurgeni – Hârșova, județul Constanța) îngreunat, din cauza unui incendiu de miriște.

Știre în curs de actualizare.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*