Lions Club Constanța, în cadrul programului Youth Exchange al fundației Lions International a organizat în perioada, tabăra internațională Corbu – Black Sea Camp România, cu participarea a 31 de copii din 13 țări, împreună cu Lions Club București Decan.
Participanții taberelor Youth Exchange au fost selectați pe criterii de merit, fiind copii cu rezultate deosebite la învățătură sau în domenii artistice și/sau provenind din categorii sociale defavorizate. Evenimentul a fost organizat în întregime de voluntari, fiind totodată însoțit de schimb de experiență la nivel internațional, copii români beneficiind în contra-partidă de același tip de tabere cu titlu gratuit, pe tot cuprinsul globului. Lions Clubs International este cea mai mare organizație de voluntariat din lume, fiind prezentă în peste 200 de țări.
Copii au petrecut mai multe săptămâni, minunate pe teritoriul frumoasei noastre țări. Aceștia au avut șansa de a locui împreună cu o familie din România, aceștia având șansa să cunoască în profunzime toate tradițiile și secretele unei familii românești. S-au bucurat din plin de toate atracțiile turistice din zona litoralului românesc, au avut posibilitatea de a desfășura activități creative și culturale în fiecare zi. Tinerii camperi din China, Germania, Franța, Olanda, Austria, Italia, Israel, Estonia, Spania, Turcia, Polonia și Elveția au devenit amabasadori ai României. Le-am arătat ceea ce are frumos țara noastră: un popor foarte ospitalier și o natura de invidiat.
Au avut ocazia să cunoască zonele frumoase ale țării noastre, atât muntele cât și marea. În special zona Dobrogei și toate locurile frumoase, ocrotite de natură de la malul mării. Voluntarii Lions Club Constanța le-au fost alături în fiecare zi și au contribuit la conturarea unor amintiri frumoase și de neuitat pentru tinerii din întreaga lume. Misiunea clubului Lions Constanța a fost îndeplinită cu succes.
Be the first to comment