FOTO Masa prieteniei interetnice – Cina de Iftar, găzduită de comuna Cumpăna

Masa prieteniei interetnice - Cina de Iftar, găzduită de comuna Cumpăna. FOTO: Primăria Cumpăna

Administrația Publică Locală Cumpăna, alături de comunitatea musulmană a comunei a organizat o seară de rugăciune, a degustării produselor tradiționale musulmane, pregătite cu mult suflet de femeile membre ale Asociației Gospodinelor din comuna Cumpăna.

Astfel, în luna sfântă Ramadanului, care îndeamnă la solidaritate, la pace și înțelegere, acasă la Cumpăna, în ziua de 9 aprilie 2023, a avut loc Masa prieteniei interetnice – Cina de Iftar.

„Comuna Cumpăna, binecuvântatul sat dobrogean dintre Dunăre și Mare, a fost dintotdeauna o vatră fierbinte a civilizației, la care s-au copt din belșug obiceiurile și tradițiile etniilor conlocuitoare, o autentică poartă de cultură. Dobrogea, România noastră de la Mare, această minune etnologică, care a oferit omului dintotdeauna cele mai prielnice posibilități de trai, s-a dovedit a fi, pentru întreaga lume, un model de conviețuire interetnică și interculturală”, spune primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju.

Au onorat cu prezența evenimentul:

  • Emre Yurdakul – Consul General al Republicii Turcia în România
  • Gelil Eserghep – președinte UDTTMR
  • Iusuf Murat – Muftiu al cultului musulman din România
  • Ali Șenol – subprefect al județului Constanța
  • Amet Varol – deputat
  • Omer Karahasanoglu – președinte al Asociației Oamenilor de Afaceri Turci din Dobrogea
  • Ervin Ibraim – secretar general al UDTR,
  • ALI Cimen – atașat împuternicit pentru servicii sociale
  • soții Sevil și Akram Shhaideh
  • Geafar Nesrin – secretar general al Consiliului Județean Constanța
  • Latif Celzin – director al Agenției pentru Protecția Mediului
  • Prof. Univ. Dr. Mamut Eden
  • Omer Aihan fost antrenor al Echipei naționale de handbal masculin
  • Sorin Lucian Ionescu – președintele Comunității Evreiești
  • Sesnur Suliman – viceprimarul orașului Ovidiu

și a altor prieteni ai comunei noastre dragi, Cumpăna.

„Nu e datorie comună mai vrednică de a fi îndeplinită și nu e osteneală mai de folos, decât ca să-i facem părtași pe cei tineri, pe cei care vin după noi, la bunurile sufletești moștenite din vechime de străbuni, să le predăm lor ca pe o zestre de mare preț. Iar zestre mai de preț nu e altceva ca averea de cuget și simțire, închisă și păstrată cu sfântă grijă de-a lungul vremurilor, în adâncurile sufletului românesc și creștinesc al moșilor și strămoșilor noștri”, a mai precizat Mariana Gâju.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*