Unitatea 1 a CNE Cernavodă va fi oprită în mod controlat, în seara zilei de miercuri, 29 decembrie, pentru realizarea unor lucrări de reparație la un paratrăsnet montat pe unul din stâlpii liniei de evacuare a puterii Unității 1.
Potrivit SN Nuclearelectrica SA, realizarea lucrărilor de reparație necesită oprirea controlată a Unității 1.
„Lucrările de reparație sunt realizate cu respectarea procedurilor CNE Cernavodă și nu au impact asupra personalului, populației sau mediului înconjurător”, au transmis reprezentanții SNN, care au precizat că va fi anunțată resincronizarea Unității 1 a CNE Cernavodă la Sistemul Energetic Național după finalizarea lucrărilor de reparație.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii constănțeni au deschis un dosar de cercetare penală după ce un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost rănit, la un picior, în timp ce participa la o partidă de vânătoare. Potrivit […]
Nu mai departe de vineri dimineața a avut loc ultimul accident în care a fost implicat un maxi-taxi. Trei persoane au ajuns la spital. Este ultimul eveniment dintr-un șir tot mai lung de accidente. Iar […]
O femeie este cercetată de polițiștii constănțeni după ce a prezentat un certificat verde care aparținea unei alte persoane. Polițiștii constănțeni au făcut verificări la operatorii economici și organizatorii de evenimente cu privire la utilizarea […]
Be the first to comment