FOTO La Cumpăna a început Festivalului „Rodul Pământului – Zilele Recoltei la Cumpăna“

Festivalul a avut si prorpiul sau tort

Prima zi din cadrul Festivalului ,,Rodul Pămantului – Zilele Recoltei la Cumpăna”, s-a dovedit a fi un real succes stropit din plin cu voie bună, muzică populară, must și purceluși la proțap.

Festivalul a debutat la oră 10:00, când, chiar de la intrarea în localitate, tineri îmbrăcați în frumosul port popular românesc, în frunte cu primarul Mariana Gaju, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, Președintele Consiliului Județean, Marius Horia Tutuianu, viceprimarul comunei, Neagu Florin dar și o partea a Consiliului Local Cumpănă, acompaniați de Fanfara RAJA au defilat spre stadionul Victoria Cumpănă.

Au fost prezenți la Cumpănă senatori, deputați, primari din tot județul Constanța, cu toții dorind că fie alături de locuitorii comunei la deschiderea festivalului care a ajuns anul acesta la ediția cu numărul XV.

La fel că în anii precedenți, evenimentul a reunit producători agricoli, meșteșugări și gospodine din întreagă țară, veniți cu toții să își prezinte hărnicia și priceperea în bucătărie, la lucrul câmpului și la creșterea animalelor. Odată cu pregătirea cămării pentru iarnă, cei prezenți s-au putut bucură și de alte surprize cuprinse în program: paradă recoltei, expoziție de animale, standuri cu vânzare de produse tradiționale, legume, fructe, spectacole și premieri ale celor mai buni gospodări din Cumpăna.

Festivalul „Rodul Pământului Zilele Recoltei“ este un eveniment care pune în valoare moștenirea rurală și culturală a Dobrogei și a României.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*