FOTO Intervenții ale pompierilor în urma inundațiilor de la Tuzla. Patru persoane au fost salvate de pe plajă, unde campau cu cortul

Intervenții ale pompierilor în urma inundațiilor de la Tuzla. FOTO ISU „Dobrogea”

Salvatorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” au fost solicitați să intervină în dimineața zilei de sâmbătă, 29 mai, în zona localității Tuzla, în urma inundațiilor produse din cauza ploii torențiale căzute în zonă.

Potrivit ISU „Dobrogea”, pompierii au intervenit, începând cu ora 04.00, la 13 gospodării, patru autoturisme avariate după ce s-a surpat un podeț, precum și în ajutorul a patru persoane, doi adulți și doi copii, salvate de pe plaja din Tuzla, unde campau cu cortul.

„Următoarele forțe și mijloace au acționat: o autospecială cu motopompă de la Detașamentul Fripis, o autospecială cu motopompă transportabilă de la Detașamentul Port, două autospeciale de la stația Tuzla, amop Tuzla, un echipaj SMURD, o motopompă de la stația Tuzla, un echipaj de descarcerare de la secția Mangalia. La stația Tuzla, 10 cadre militare s-au prezentat la datorie din tura libera, începând cu ora 06.50”, au precizat reprezentanții ISU „Dobrogea”.

De asemenea, pompierii militari au intervenit și la un beci inundat în Constanta, pe strada Dragoslavele, unde s-au deplasat trei subofițeri cu o autospecială de stingere.

„Pompierii rămân mobilizați până la normalizarea situației și înlăturarea efectelor produse de fenomenele meteorologice. Totodată, sunt menținute în stare de operativitate toate categoriile de mijloace și echipamente pentru asigurarea răspunsului la solicitări, în cel mai scurt timp. La această oră se intervine în continuare în Tuzla, în cinci gospodării, pentru evacuarea apei din curți, iar alte trei solicitări sunt în așteptare”, au mai transmis sursele citate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*