FOTO Intervenție a pompierilor la un bloc din Năvodari după ce un locatar a simțit miros de fum. 20 de persoane au fost evacuate din imobil

Intervenție a pompierilor la un bloc de garsoniere din Năvodari. FOTO Primăria Năvodari

UPDATE

Echipajele s-au retras de la locul solicitării. Acestea au asigurat masuri de prevenire și stingere a incendiilor. La adresă a fost și un echipaj de la firma de furnizare a energiei electrice care a constatat faptul că o linie de alimentare cu tensiune din instalația electrică a blocului este defectă.

Știrea inițială:

Pompierii constănțeni au fost solicitați să intervină sâmbătă, 7 mai, în jurul orei 14.22, prin apel unic de urgență 112,la un bloc de locuințe din Năvodari, după ce un locatar a reclamat că se simte miros de fum în baia unui apartament.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanţa, încă din primele momente au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, de la Stația Midia, iar în sprijin, de la Detașamentul Fripis, au început deplasarea un echipaj de descarcerare, o autoscară, o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

„Primele echipaje au ajuns la ora 14.30 și au început recunoașterea pentru a găsi sursa fumului.  Din scara respectivă au fost evacuate 20 de persoane, dintre care doi copii, iar restul adulți. Colegii sunt și la această oră și verifică sursa fumului, deoarece acesta nu se mai simte prezent”, au transmis reprezentanții ISU Constanța.

O persoană a suferit atac de panică, dar până în prezent nu a necesitat transportul la spital, aceasta fiind asistată la fața locului de către echipajul SMURD.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*