FOTO HOSPICE Casa Speranței a doborât recordul mondial Guinness World Records pentru cel mai mare mozaic de baloane format din oameni

HOSPICE Casa Speranţei a doborât un record Guinnes. FOTO HOSPICE Casa Speranţei

HOSPICE Casa Speranţei a stabilit vineri, 30 august, un record mondial prin care fundația devine deținătoarea unui titlu Guinness World Records. Echipa HOSPICE, cu sprijinul a 268 de participanţi voluntari, a construit cel mai mare mozaic de baloane format din oameni. Acesta a reprezentat o inimă, simbol al devotamentului cu care, de 27 de ani, fundaţia oferă îngrijire paliativă gratuită, pacienţilor săi.

Reprezentantul Guinness World Records, arbitrul Victor Fenes, a fost cel care a omologat recordul, după ce a participat la eveniment şi a constatat că au fost respectate toate regulile impuse. Printre cele mai importante cerinţe a fost şi cea care stipula ca voluntarii să ţină deasupra capetelor baloanele fabricate din materiale biodegradabile, timp de minimum un minut.

„Suntem extrem de recunoscători că am reuşit să realizăm acest record, pentru pacienţii noştri. Am spus încă de la început că povestea lor merită să fie recunoscută de Guinness World Records® şi am demonstrat că niciun obiectiv nu este prea ambiţios atunci când vrei sa faci bine. Le mulţumim din suflet tuturor oamenilor care s-au alăturat, voluntar, demersului nostru, precum şi partenerilor evenimentului, şi promitem să venim cu noi proiecte şi să continuăm să facem istorie în domeniul paliaţiei din România”, spune Mirela Nemţanu, Director executiv HOSPICE Casa Speranței.

HOSPICE Casa Speranței, organizație non-profit înființată în 1992 la Brașov, a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România și este cea mai mare fundație din țară care oferă gratuit servicii specializate gratuite de acest tip.

Organizația are două spitale cu servicii integrate, în Brașov și București, echipe mobile în patru orașe – București, Brașov, Făgăraș și Zărnești, șase sedii destinate oferirii de îngrijire paliativă și educație și peste 100 de paturi pentru internare și activități adiacente, destinate îngrijirii persoanelor diagnosticate cu boli incurabile.

HOSPICE a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere. În cei 27 de ani de existență, HOSPICE a adus alinare și speranță pentru peste 30.000 de copii și adulți cu boli incurabile, cât și familiilor acestora.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*