FOTO Halterofilii de la CSO Ovidiu, două titluri de campioni naționali și salbă de medalii la CN juniori și junioare U16/17

Delegația CSO Ovidiu la Campionatele Naționale de Haltere pentru juniori și junioare. FOTO CSO Ovidiu

Performanțe deosebite pentru tinerii sportivi de la CSO Ovidiu, în cadrul fazei finale a Campionatelor Naționale de haltere, competiție rezervată juniorilor și junioarelor U16/17, organizată la Arad. Clubul de la malul mării a aliniat la startul competiției, în urma rezultatelor obținute în cele trei turnee de calificare, un număr de cinci sportivi, sub conducerea antrenorului Eduard Simineanu. Trei dintre aceștia au urcat pe podium.

Revenim de la cea mai importantă competiție internă a anului cu nouă medalii, șase de aur și trei de bronz. Este un bilanț bun, care împlinește cam 90 la sută din ceea ce ne-am propus. Eu sunt mai exigent, pentru că mi-aș fi dorit, pe lângă medaliile câștigate, să realizăm și câteva recorduri naționale. Am încheiat competiția cu doi campioni și cu evoluții bune pentru cei mici, care au fost un pic marcați de emoții, a declarat, pentru CTnews, antrenorul secției de haltere de la CSO Ovidiu, Eduard Simineanu.

Cei doi campioni naționali sunt Brândușa Gabriela Țurcanu (cat.+81kg) și Ionuț Gabriel Tucă (cat.96kg), care au dominat cu autoritate categoriile la care au luat parte, obținând medalii de aur la ambele stiluri, cât și la total. Totodată, ambii sportivi au fost recompensați cu Cupa AMEFA Arad, pentru cele mai bune rezultate din concurs, în cadrul categoriilor la care au luat parte.

Tot cu trei medalii, de bronz, s-a întors și Ioana Maria Țurcanu (cat.71kg), sportivă care are doar 14 ani. O comportare frumoasă a avut și Alin Gabriel Mititelu, sportiv ce a revenit în activitate după o pauză de doi ani și care s-a clasat pe locul 4, în cadrul categoriei 73kg. În fine, să remarcăm și evoluția promițătoare a mezinului delegației ovidene, Andrei Cosmin Botezatu (13 ani), clasat pe locul trei în grupa B, la categoria 73kg.

Competiția s-a desfășurat în condiții speciale, în incinta unui cort amenajat în aer liber, ceea ce a făcut ca oxigenarea să fie diferită de cea pe care sportivii o au în mod obișnuit, în sală. Cu toate acestea, trebuie să spun că organizarea a fost impecabilă, a mai spus antrenorul ovidean.

Eduard Simineanu a dorit să evidențieze și comportarea sportivului Vlad Cepreaga, fost component al CSO Ovidiu, dar care reprezintă acum CSM Bistrița, club cu care gruparea de la malul mării a dezvoltat un frumos parteneriat sportiv. Acesta s-a clasat pe locul 3 la categoria 81kg.

Secția de haltere a CSO Ovidiu este înființată în anul 2013, iar activitatea este susținută de către Primăria Orașului Ovidiu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*