FOTO Grătaragii de pe domeniul public și stăpânii de locuri de parcare adjudecate cu navete goale amendați în continuare de către polițiștii locali constănțeni

Petrecăreții au fost sancționați și puși să facă curat. FOTO DGPL Constanța

Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au acționat sâmbătă 8 septembrie pe toată raza de competență pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță în rândul constănțenilor. Aceștia au aplicat 205 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 40.930 lei.

Controalele s-au desfășurat independent de alte instituții și au fost orientate în principal pentru: menținerea curățeniei, prevenirea tulburării ordinii și liniștii publice, protecția mediului, etc.

Au fost încheiate 26 procese verbale de constatare și sancționare a contravenției pentru apelarea în mod repetat la mila publicului, consum de alcool în locuri publice, încălcarea unor norme de conviețuire socială și care afectează buna vecinătate. De asemenea, au fost constatate 70 fapte antisociale legate de nerespectarea regulilor privind menținerea curățeniei pe domeniul public al orașului Constanta, staționarea vehiculul pe spațiul verde ori depozitarea unor obiecte pe domeniul public în scopul „rezervării” unui loc de parcare. Nu au lipsit nici grătaragii – 3 la număr, depistați în locuri, care nu erau destinate unor astfel de activități. În ceea ce privește activitățile comerciale ilicite au fost emise 9 procese verbale de constatare și sancționare a contravenției pentru acte de comerț ilicit și s -au dispus 5 măsuri complementare de confiscare a bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*