FOTO Drumuri asfaltate și modernizate în comuna constănțeană Mihai Viteazu

Lucrări de asfaltare în comuna Mihai Viteazu. FOTO Paul Alexe

Vești bune pentru locuitorii din Mihai Viteazu, satul reședință al comunei constănțene cu același nume! Administrația publică locală face pași importanți pentru a rezolva problema infrastructurii rutiere, aproximativ 12 kilometri de drumuri urmând a fi modernizate, în cadrul a două proiecte aflate în desfășurare, ambele finanțate din fonduri europene și guvernamentale.

Este vorba despre proiecte demarate în urmă cu mai mulți ani, pentru care a trebuit să facem… kilometri de acte, pentru că, așa cum se știe, în România lucrurile sunt foarte mult îngreunate de această birocrație legislativă. Numai pentru un aviz de la Ministerul Mediului am pierdut opt luni de zile și totul trebuie alcătuit cu atenție pentru fiecare virgulă, altfel riști să se returneze dosarul sau, mai rău, să finalizezi lucrările și apoi să descopere o echipă de control că lipsește o virgulă și să trebuiască să returnezi banii!

Ceea ce, evident, este imposibil pentru o comună mică, precum a noastră. Știu că oamenii și-ar dori ca toate proiectele acestea să se realizeze peste noapte, cât ai bate din palme, dar acest lucru nu este posibil, implementarea unui proiect putând să dureze câțiva ani, a explicat, pentru CTnews, primarul comunei Mihai Viteazu, Gheorghe Grameni, cel care toamna trecută a fost reales pentru cel de-al șaselea mandat la conducerea administrației publice locale.

Astfel, până la sfârșitul toamnei, vor fi modernizate și asfaltate 11 străzi din Mihai Viteazu, cu o lungime totală de 5,3 kilometri. Proiectul Modernizare străzi în comuna Mihai Viteazu, finanțat în întregime cu fonduri europene nerambursabile, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), se află în plină fază executare a lucrărilor, executantul fiind la faza de pregătire a terenului pentru asfaltare.

S-a executat decaparea tratamentului dublu bituminos executat în anul 2004, decopertarea stratului existent de piatră și nivelarea terenului, completare cu șapte centimetri de nisip și două straturi de piatră, a câte 20 centimetri, iar în perioada următoare se vor așterne două straturi de asfalt, șase centimetri de binder și patru centimetri, strat de uzură.  Estimarea noastră este că vom preda lucrarea până la toamnă, depinde și de vremea de care vom avea parte în această perioadă, a declarat reprezentantul firmei care execută lucrarea, Autoprima Serv, ing. Cătălin Cojocaru.

În cadrul acestui proiect sunt cuprinse străzile Căminului, Giurgiului, Florilor (pe ambele tronsoane), Gheorghe Doja, Cișmelei, Barbu Delavrancea, Sudului, Șerban Vodă și Zorilor. Pe lângă asfaltare, sunt cuprinse și lucrări de modernizare, urmând a fi realizate rigole pe toate străzile, stânga-dreapta, cu șanțuri de pământ, cu accese betonate la porți, executate cu tuburi de un metru, patru metri poarta auto și un metru pietonală.

Un alt proiect de modernizare a infrastructurii rutiere, un proiect integrat, realizat cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, are în vedere modernizarea drumului județean care face legătura între localitățile Mihai Viteazu, Corbu, Istria, Săcele și Năvodari. Pentru comuna Mihai Viteazu, acest proiect va aduce modernizarea a încă 7 kilometri de drum județean, lucrările cuprinse în execuție având în vedere, pe lângă asfaltare, amenajarea de trotuare și rigole de preluare a apelor pluviale, pe ambele părți ale drumului, precum și de poduri de acces în gospodării.

Vorbim despre un proiect foarte important pentru locuitorii comunei noastre, dar de care vor beneficia și cei care tranzitează comuna către și dinspre litoral. Începerea lucrărilor a fost întârziată și aici, destul de mult, dar avem promisiunea domnului președinte al Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, că lucrările vor începe până în toamna acestui an, a mai spus primarul Gheorghe Grameni.

Proiectul este finanțat de Banca Mondială, prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Trackback / Pingback

  1. Info Utile - FOTO Drumuri Asfaltate și Modernizate în Comuna Constănțeană Mihai Viteazu – CTnews » Info Utile » Casa Curte Gradina

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*