În urma accidentului, șase persoane au fost rănite
O clipă de neatenție pe un drum cuprins de ceață a fost suficientă pentru producerea unui accident rutier. Au existat victime – adulți și copii, dar din fericire nu au fost cazuri grave.
Accidentul s-a produs în cursul zilei de 10 decembrie, în jurul orei 17.15, pe DJ 224, între localitățile Medgidia și Tortomanu. Într-un moment de neatenție, conducătoarea unui autoturism a pierdut controlul direcţiei de mers și a părăsit partea carosabilă prin partea dreaptă, după care s-a răsturnat.
La locul producerii accidentului au intervenit mai multe echipaje medicale, ale ISU Dobrogea și poliției. Din mașina răsturnată echipajele de salvare au scos șase victime: 2 adulți și 4 copii de 1,2 ani, 14 ani, 16 ani și 17 ani. Toți erau conștienți, cu traumatisme cranio- cerebrale, fiind transportați la spital pentru investigații medicale.
În urma accidentului, șase persoane au fost rănite
În urma accidentului, șase persoane au fost rănite
În urma accidentului, șase persoane au fost rănite
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
O nouă plângere penală la adresa Înalt Prea Sfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a fost clasată de procurorii constănțeni, sesizarea vizând faptul că mai multe persoane fuseseră împărtășire cu o linguriță comună. Pe 14 mai 2020, […]
Echipele RAJA execută lucrări de sectorizare la nivelul sistemului de alimentare cu apă în zona Peninsulară din municipiul Constanța. Prin urmare, se va sista furnizarea apei potabile din ziua de marți, 02 august, de la […]
Săptămâna aceasta, până pe 19 martie, containerele pentru colectarea deșeurilor voluminoase au fost amplasate pe străzile Solidarității și Prieteniei. Benele sunt amplasate lângă platformele pentru colectarea deșeurilor menajere. În aceste platforme speciale puteți depune deșeurile […]
Be the first to comment