FOTO Amenzi de aproape 60.000 de lei, aplicate de polițiștii locali constănțeni pentru parcări ilegale

În Constanța parcarea nu se plătește, dar opririle și staționările neregulamentare sunt sancționate. FOTO DGPL Constanța

Polițiștii locali constănțeni au ridicat, în doar două zile, 24 de autovehicule și au aplicat 189 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 60.000 de lei, pentru opriri și staționări neregulamentare.

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța, conform atribuțiunilor conferite de Legea nr. 155/ 2010, legea poliției locale, au desfășurat săptămâna trecută o acțiune pe raza municipiului Constanța pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale în zonele și locurile în care este interzisă oprirea/ staționarea voluntară.

„În baza O.U.G. nr. 195/2002 R, privind circulația pe drumurile publice, agenții noștri au aplicat 189 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală a amenzilor de 59.740 de lei. De asemenea, au fost aplicate 395 de puncte penalizare și, ca urmare a staționării neregulamentare, au fost ridicate de pe partea carosabilă a drumului public 24 de autovehicule”, au transmis reprezentanții instituției.

Polițiștii locali desfășoară în mod constant astfel de acțiuni pentru asigurarea fluenței pe drumurile publice, pentru desfășurarea în siguranță a circulației rutiere, precum și pentru ocrotirea vieții și a sănătății participanților la trafic. Încă o dată, Poliția Locală Constanța atrage atenția asupra importanței respectării regulilor de circulație.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*