În urma imapctului, cele două autoturisme au ajuns în afara părții carosabile. FOTO IPJ Constanța
Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier înregistrat în noaptea de vineri spre sâmbătă pe DN 3, la intrarea în localitatea Valu lui Traian. Din cauza vitezei și neatenției, două autoturisme au intrat în coliziune, iar una dintre ele a fost proiectată și într-un copac.
Accidentul s-a produs potrivit reprezentanților IPJ Constanța, în data de 22 decembrie, ora 00.30. Un tânăr de 22 ani a condus un autoturism pe DN 3, pe a doua banda, dinspre Constanța către Valu lui Traian. Când a ajuns în zona de pădure, a fost luat prin surprindere de autoturismul care circula în fața sa care încetinise. Pentru a nu intra în coliziune față – spate cu acesta, a virat dreapta și a pătruns pe prima bandă, moment în care a intrat în coliziune față – spate cu un alt autoturism care circula pe acolo și care era condus de o femeie de 25 ani.
În urma impactului ambele autoturisme au părăsit partea carosabilă. Primul autoturism s-a răsturnat, iar al doilea a intrat în coliziune cu un copac.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a celor doi conducători auto și a unui pasager din primul autoturism, un bărbat de 39 ani. Victimele au fost preluate de către echipajele Serviciului de Ambulanță Constanța și transportate la spital. Polițiștii au deschis o anchetă.
În urma imapctului, cele două autoturisme au ajuns în afara părții carosabile. FOTO IPJ Constanța
În urma imapctului, cele două autoturisme au ajuns în afara părții carosabile. FOTO IPJ Constanța
În urma imapctului, cele două autoturisme au ajuns în afara părții carosabile. FOTO IPJ Constanța
În urma imapctului, cele două autoturisme au ajuns în afara părții carosabile. FOTO IPJ Constanța
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Sezonul estival s-a încheiat ofcial. Instituțiile din județul Constanța au prezentat rezultatele acțiunilor și activităților desfășurate în timpul verii. Din punct de vedere statistic, lunile iunie, iulie, august au reprezentat un sezon cu aproximativ 7% […]
Sute de copii s-au bucurat joi, 1 iunie, în Piața Ovidiu din municipiul Constanța, unde au fost întâmpinați cu căldură, zâmbete și baloane de polițiștii constănțeni, care au organizat o activitate dedicată lor. Cei mici […]
Polițiștii locali constănțeni efectuează controale la agenții economici din Constanța, conform prevederilor Hotărârii 82/2021 a Comitetului Local pentru Situații de Urgență, pentru a verifica respectarea obligației de a primi doar persoane care dețin certificatul verde. […]
Be the first to comment