FOTO 18 autobuze Mercedes de capacitate mică intră în flota municipiului Constanța

18 autobuze Mercedes de capacitate mică intră în flota municipiului Constanța

CT BUS a achiziționat 18 autobuze Mercedes de capacitate mică, care vor prelua fluxul de călători și de pe străzile din Constanța unde nu au acces mijloacele de transport în comun obișnuite.

Valoarea totală a investiției făcute de către Primăria Municipiului Constanța este de 8.403.361 de lei fără TVA, iar valoarea unitară a unui autobuz este de 466.300 de lei fără TVA. Procedurile de achiziție au fost demarate la sfârșitul anului trecut, odată cu emiterea deciziei interne de întocmire a caietului de sarcini, și s-au încheiat pe data de 19 iunie 2020, când a fost semnat contractul cadru al achiziției.

Cele 18 autobuze, care au o capacitate de transport de aproximativ 500 de călători pe oră și vor asigura legătura între obiective importante, între care:

  • Casa de Cultură a Sindicatelor;
  • Spitalul Județean;
  • Universitatea Andrei Șaguna;
  • Universitatea Ovidius;
  • Inspectoratul Județean de Poliție, etc.

​Autobuzele Mercedes-Benz, M2/M3, de capacitate mică, EURO 6, faza D sunt livrate de compania C&I Eurotrans XXI și au dotări de ultimă generație, printre care:

  • Motorizare Euro 6;
  • Capacitate cilindrică de 2143 cmc;
  • Lungime 7.4 m;
  • Lățime de 2.0 m;
  • Înălțime de 2.8 m;
  • Putere: 163 CP (120kW);
  • Cutie automată Mercedes cu 7 trepte – 7G-Tronic;
  • Acces facil prin sistemul cu podea coborâtă;
  • 3 uși de acces (două uși duble și una pentru șofer);
  • Rampe de acces și un spațiu destinat unui scaun rulant pentru persoanele cu dizabilități;
  • Capacitate de 28 de locuri: 10 locuri pe scaun și 18 locuri în picioare;
  • Sisteme de climatizare (sisteme de încălzire, ventilație și condiționare a aerului)
  • Sistem de supraveghere video: 7 camere digitale color, de înaltă rezoluție, 4 la interior și 3 la exterior;
  • Sistem 3D cu camere video pentru numărarea pasagerilor;
  • Sistem audio-video cu display LCD pentru informarea pasagerilor: panouri cu led exterioare față/ lateral/ spate/, panou interior, 1 monitor 28.6;
  • Sistem wireless destinat încărcării dispozitivelor mobile, dar și sistem USB Charge 5V – 1 A, cu aceeași funcționalitate;
  • Capabilitate Fleet Management (inclusiv un modul pentru gestiunea traseului, destinației, stațiilor și orarului de circulație, integrat în sistemul AVL existent la CT BUS)
  • Suport de biciclete;
  • WI-FI gratuit pentru călători;
  • Instalații de măsurare și înregistrare a vitezei, cu modul de înregistrare a evenimentelor (cutie neagră);
  • Modul de autodiagnoză și semnalizare pentru facilitarea conducerii midibusului și de diagnoză pentru mentenanță;

    18 autobuze Mercedes de capacitate mică intră în flota municipiului Constanța

​Durata de utilizare este de 10 ani, iar toate costurile de mentenanță pentru o perioadă de 4 ani sau 240 de mii de km sunt incluse în ofertă.

​Cele 18 autobuze Mercedes-Benz M2/M3 de capacitate mică vor opera, pentru început, două trasee noi:

​1. Linia “13”: Km 5 – bulevardul Aurel Vlaicu – bulevardul Lăpușneanu – Carrefour;

Traseu: Km 5 (cap linie Auchan) – Șoseaua Mangaliei – strada Mugurului – strada Micșunelelor – strada Pandurului – strada Liliacului – bulevardul Aurel Vlaicu – strada Dezrobirii – strada Soveja – bulevardul Lăpușneanu – bulevardul Aurel Vlaicu – Campus Universitar – bulevardul Tomis – Carrefour – Selgros – Dedeman (strada paralelă cu bulevardul Tomis) – bulevardul Tomis – bulevardul Aurel Vlaicu – bulevardul Lăpușneanu – strada Soveja – strada Dezrobirii – bulevardul Aurel Vlaicu – strada Liliacului – strada Pandurului – Șoseaua Mangaliei – Km 5 (cap linie Auchan).

​2. Linia “14”: Zona Industrială – Sat Vacanță – Complex Comercial VIVO

Traseu: Zona Industrială – strada Industrială – strada Cumpenei – strada Dezrobirii – strada Eliberării – strada Ion Luca Caragiale – bulevardul Lăpușneanu – strada Nicolae Iorga – bulevardul Mamaia – strada Ion Rațiu – strada Unirii – bulevardul Mamaia – Campus Universitar – bulevardul Aurel Vlaicu – Complex Comercial Vivo – bulevardul Aurel Vlaicu – Campus Universitar – bulevardul Mamaia – strada Ion Rațiu – strada Poporului – strada Secerișului – bulevardul Lăpușneanu – strada Ion Luca Caragiale – strada Eliberării – strada Dezrobirii – strada Cumpenei – Zona Industrială.

18 autobuze Mercedes de capacitate mică intră în flota municipiului Constanța

​Primăria Municipiului Constanța, în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și cu Administrația Fondului pentru Mediu a aplicat și pentru achiziția a 41 de autobuze electrice, care vor îmbina performanța tehnologiei de ultimă oră cu protecția mediului înconjurător.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Constanța NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

1 Comment

1 Trackback / Pingback

  1. FOTO 18 autobuze Mercedes de capacitate mică intră în flota municipiului Constanța – EssensSpain

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*