Firmele ce efectuează lucrări pe spațiul public din Constanța, luate în vizor de Poliția Locală

Firma subcontractoare a lucrărilor a fost sancționată de Poliția Locală. FOTO DGPL Constanța

În urma unor sesizări, polițiștii locali constănțeni au verificat executarea unor lucrări de intervenție în domeniul public din Cartierul constănțean Faleză Nord.

În urma deplasării în teren a echipajului DGPL și a verificărilor făcute s-a constatat că lucrătorii unei persoane juridice – subcontractantă efectuau lucrări intervenții pe domeniul public din Strada Pescarilor. Muncitorii nu purtau echipament de protecție corespunzător inscripționat cu numele societății din care face parte, fapt pentru care societatea a fost sancționată contravențional cu suma de 1.000 lei.

Aceeși persoană juridică a fost sancționată contravențional cu suma de 2.500 lei pentru neîndeplinerea obligației privind evacuarea în totalitate a pământului rezultat din săpătură direct în mijloacele de transport și neîmprejmuirea zonei de intervenție cu gard de protecție inscripționat cu mesajul „Ne cerem scuze pentru disconfortul creat”.

De asemenea, în momentul încheierii proceselor verbale de sancționare și constatare a contravenției, reprezentantului legal i s-a adus la cunoștință prevederile Capitolului VII, articolul 25 din H.C.L 189/2017.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*